- Autoritatea de concurență din Marea Britanie acuză Google de tactici anticoncurențiale pe piața de publicitate
- Progrese semnificative în înțelegerea depresiei
- Salvarea pădurilor presupune mai mult decât a planta copaci
- Sérgio Mendes, legenda braziliană a bossa nova, a murit la vârsta de 83 de ani
- Cel mai rapid supercomputer din lume își depășește limitele
Inflaţia în România este de trei ori mai mare decât media europeană
România a avut şi în luna iulie 2019 cea mai mare rată anuală a inflaţiei dintre statele membre ale Uniunii Europene, cu un avans al preţurilor de consum de 4,1%, în creştere faţă de nivelul de 3,9% înregistrat în luna iunie, arată datele publicate, luni, de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Este a şaptea lună consecutivă în care România are cea mai mare inflaţie anuală din Uniunea Europeană.
Dacă în România preţurile de consum au crescut comparativ cu luna iunie, rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană (UE) a scăzut în iulie 2019 până la 1,4% de la 1,6% în iunie, în timp ce în zona euro inflaţia a scăzut până la 1%, de la un nivel de 1,3% înregistrat în luna iunie.
În rândul statelor membre UE, cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei se înregistra în România (4,1%), Ungaria (3,3%), Letonia şi Slovacia (ambele cu 3%). La polul opus, ţările membre cu cea mai scăzută rată anuală a inflaţiei au fost Portugalia, ţară care a înregistrat o inflaţie negativă de 0,7%, în timp ce în Cipru preţurile de consum a crescut cu 0,1%, iar în Italia cu 0,3%.
Comparativ cu situaţia din luna iunie 2019, rata anuală a inflaţiei a crescut în 11 state membre, a rămas stabilă în două state membre şi a scăzut în 15 state membre.
În zona euro, cel mai semnificativ impact asupra creşterii anuale a preţurilor l-au avut tarifele la servicii (0,53 puncte procentuale), urmate de preţurile la alimente şi ţigări (0,37 puncte procentuale).
În ceea ce priveşte România, datele publicate anterior de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că rata anuală a inflaţiei a a urcat la 4,1%, în luna iulie a acestui an, de la 3,84% în iunie, pe fondul scumpirii mărfurilor alimentare, cu 5,15%, a serviciilor cu 4,11% şi a mărfurilor nealimentare cu 3,44%.
Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a anunţat, la începutul acestei luni, că banca centrală a păstrat la 4,2% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 3,4% pentru finalul anului viitor. BNR estima în mai 2019 o inflaţie de de 3,3% pentru decembrie 2020.