- Cum să prepari cea mai sănătoasă cafea
- În ciuda interdicției, Italia pregătește terenul pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare
- Gigi Becali, pe listele AUR la alegerile parlamentare
- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
Începe procesul Revoluţiei. Ion Iliescu a decis să nu vină, pe motiv „că nu e necesar”
Fostul președinte Ion Ililescu nu participă, vineri, la primul termen în dosarul Revoluției, în care este pus sub acuzare pentru infracțiuni contra umanității. Peste 700 de victime și urmași ai revoluționarilor au venit la ÎCCJ, deși cei mai mulți spun că este „timp pierdut”.
Adrian Georgescu, avocatul lui Ion Iliescu, a declarat, vineri, la ÎCCJ, că fostul președinte nu participă la proces, pentru că este o fază în care prezența sa nu este necesară, fiind reprezentat prin avocat.
„Nu vine pentru că este reprezentat (Ion Iliescu – n.r.). Suntem într-o procedură care nu presupune în mod obligatoriu prezența. Este o procedură tehnică (…) Părerile pe fond vor fi făcute la momentul la care va începe judecata. Repet, ne aflăm în camera preliminară, urmează să vedem, după parcurgerea camerei preliminare. Va începe judecata și în raport de momentul respectiv vom vedea și care vor fi apărările. La momentul acesta bineînțeles că nu vă pot furniza informații în legătură cu apărările care vor fi făcute. Să ajungem acolo”, a spus Georgescu.
Avocatul fostului președinte al României, care a fost pus sub urmărire penală pentru infracțiuni contra umanității în dosarul Revoluției, a declarat că a depus mai multe cereri și excepții în cauză.
„Nu e niciun fel de secret (depunerea de cereri și excepții – n.r.). Ele au fost depuse la dosar, invocă atât neregularitatea actului de sesizare, în raport cu descrierea faptelor, cât și nelegala administrare a unora dintre mijloacele de probă”, a spus avocatul lui Ion Iliescu.
Potrivit acestuia, pe de o parte cere refacerea anchetei, iar pe de altă parte, restituirea dosarului la urmărire penală.
„Da, pe de o parte (refacerea anchetei – n.r.). Pe de altă parte, restituirea acelui dosar la urmărire penală. În principal am să spun că fapta domnului Iliescu așa cum este expusă în actul de sesizare nu îndeplinește standardele prevăzute de lege în materia descrierii de fapte într-un act de sesizare. După aceea, sunt o grămadă de aspecte care sunt controversate în interiorul actului de sesizare și care, în mod evident conduc la imposibilitatea restabilirii judecării obiectului cauzei și mai sunt, de asemenea, chestiuni de injuncțiune în ceea ce privește modul în care a fost realizată urmărirea penală și modul în care au fost făcute punerile sub acuzare cel puțin în ceea ce îl privește pe clientul eu de-a lungul vremii”, a mai spus Adrian Georgescu.
Peste 700 de oameni, victime și urmași și revoluționarilor, sunt, vineri, la Inalta Curte de Casație și Justiție, unde are loc primul termen în cameră preliminară, în dosarul Revoluției. Cei mai mulți spun că au venit cu speranță, dar nu cred că acest dosar va ajunge la final, ci, mai degrabă, că este „timp pierdut” și că „nici de acum în 30 de ani nu se va întâmpla nimic”.