Prima ediție a Festivalului Ion Dacian
În perioada 8-12 noiembrie 2017, Teatrul Național de Operetă și Musical ‘Ion Dacian’ organizează prima ediție a Festivalului ‘Ion Dacian’, proiect gândit ca un omagiu adus renumitului tenor român, prim-solist, regizor și director al Teatrului de Operetă din București.
Prima ediție propune trei spectacole și un concert de arii și duete, evenimente desfășurate la Palatul Național al Copiiilor și la Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”.
Festivalul se deschide miercuri cu spectacolul „Bonjour, bonne nuit, Paris!” de Dana Rotaru, ce îi aduce în distribuție pe Victor Bucur, Mihai Mitrea, Silvia Șohterus Mărăscu, Adrian Nour, Bianca Ionescu Ballo, Daniel Madia, Florin Budnaru și Tina Munteanu printre alții. La conducerea muzicală se va afla Lucian Vlădescu.
Pentru mai multe detalii: https://www.facebook.com/events/140346023269000