- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
- Klaus Iohannis, de Ziua Victoriei Revoluției – „România este într-un moment de cumpănă"
- Elenei Lasconi: „România trebuie să se desprindă de un sistem corupt și să aleagă drumul drept”
- Atac tragic la târgul de Crăciun din Magdeburg
Începe Festivalul Spotlight – tema ediţiei din acest an, inspirată de celebrarea Centenarului: „United We Shine”
Festivalul Spotlight începe joi, în Capitală urmând să fie proiectate, în premieră, imagini uriaşe pe Muzeul Antipa, Palatul Ştirbei şi Arcul de Triumf.
Potrivit organizatorilor, timp de patru zile, Calea Victoriei va deveni o expoziţie itinerantă în aer liber. Harta instalaţiilor de lumină va fi extinsă anul acesta cu noi spaţii din Bucureşti. Astfel, pe lângă traseul deja consacrat – Calea Victoriei între Biblioteca Centrală Universitară şi Splaiul Independenţei, clădiri emblematice vor face parte în premieră din programul celei de-a patra ediţii Spotlight, organizată de Primăria Capitalei prin ARCUB.
Un alt element de noutate este concursul internaţional de video mapping pe faţada Palatului CEC.
Cu o temă inspirată de celebrarea Centenarului, ediţia Spotlight din acest an este intitulată „United We Shine” şi aduce la Bucureşti 27 de instalaţii, proiecţii şi sesiuni de video mapping din Franţa, Australia, Israel, Germania, China, Rusia, Italia, Spania şi România.
Pentru prima dată la Spotlight, lucrări de artă impresionante vor fi proiectate pe faţadele următoarelor clădiri: Muzeul Antipa, Palatul Ştirbei, Arcul de Triumf, Teatrul Odeon, clădirea Ministerului Afacerilor Interne şi Ateneul Român. Primăria Municipiului Bucureşti şi Teatrul Naţional Bucureşti devin locaţiile unor sesiuni de video mapping spectaculoase. În premieră, Piaţa Universităţii găzduieşte între 12 şi 15 aprilie o instalaţie de lumină şi sunet din Israel, iar Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – o instalaţie interactivă din România.
Pentru deschiderea ediţiei Spotlight din acest an, una dintre cele mai căutate trupe high-tech de dans şi lumini ale momentului – Light Balance din Ucraina – aduce la Bucureşti un spectacol care a făcut senzaţie în Marea Britanie, Germania, Coreea de Sud, Arabia Saudită şi China, precizează organizatorii.
Programul Spotlight începe, în fiecare zi de festival, de la ora 20,30 şi se încheie la ora 23,00.