- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
- Garduri solare, nouă inovație pentru producția de energie verde
- Dacia demarează un program de concedieri voluntare
- Ordinea internațională amenințată la un nivel nemaiîntâlnit de la Războiul Rece
Încep înscrierile la Astra Film Festival 2021, o ediție care va explora noul climat în care se desfășoară evenimentele culturale
La Sibiu se pregătește o nouă ediție a celui mai important festival de film documentar din Europa Centrală și de Est, iar regizorii și producătorii de film documentar din toată lumea își pot înscrie producțiile realizate în anii 2020 și 2021 până la data de 15 aprilie.
Festivalul se va desfășura în două etape. În perioada 27 august -12 septembrie, Astra Film va avea loc în aer liber: (27 august – 5 septembrie) – cu proiecții de filme și evenimente în aer liber, în spații inedite, și online (6 – 12 septembrie) – cu proiecții de filme, evenimente și programul dedicat industriei filmului documentar). În perioada 11-16 octombrie va avea loc Astra Film Junior – program de inițiere în filmul documentar dezvoltat pentru publicul tânăr și foarte tânăr.
Organizatorii spun că, în funcție de reglementările COVID-19 care vor fi în vigoare în perioada preconizată, programul anunțat poate suferi modificări.
„Ediția din 2021 va continua să exploreze noul climat în care se desfășoară evenimentele culturale, așa cum am făcut-o anul trecut, când, practic, am reinventat festivalul și am găsit modalități inedite de a ajunge la publicul nostru fidel și de a atrage public nou. Așa au fost, de exemplu, proiecțiile pe un ecran amplasat între mori de vânt, vizionate din bărci plutind pe lac, în mijlocul miraculosului Muzeu Astra. În acest an, vom veni cu noi surprize, într-o ediție care se va desfășura în aer liber și online, plus mult așteptatul eveniment Astra Film Junior, pe care vom fi fericiți să îl reluăm”, a declarat regizorul Dumitru Budrala, directorul Astra Film Festival.
Astra Film Festival 2021 va avea trei secțiuni competiționale: „Voci emergente ale documentarului”, „Europa centrală & de est” și secțiunea „România”.
Pe lângă secțiunile competiționale, programul oficial cuprinde o serie de selecții curatoriale, secțiuni tematice și programe speciale. Înscrierea filmelor se poate face începând de astăzi și până în data de 15 aprilie. Regulamentul complet poate fi consultat aici: https://2021.astrafilm.ro/.
Selecția oficială va fi publicată pe site-ul Festivalului (www.astrafilm.ro), iar autorii filmelor selectate vor fi invitați să participe la festival pentru discuții cu publicul și alte evenimente legate de filmele din selecția oficială.