- Autoritatea de concurență din Marea Britanie acuză Google de tactici anticoncurențiale pe piața de publicitate
- Progrese semnificative în înțelegerea depresiei
- Salvarea pădurilor presupune mai mult decât a planta copaci
- Sérgio Mendes, legenda braziliană a bossa nova, a murit la vârsta de 83 de ani
- Cel mai rapid supercomputer din lume își depășește limitele
Ierburi de leac
de ANCA FLOREA
Parcă dintotdeauna, muzica scrisă de Felicia Donceanu (foto sus) este o prezență constantă și cuceritoare în concerte și recitaluri, surprinzând, cu fiecare nouă partitură, prin originalitate, prin diversitatea „subiectelor” abordate, prin melodismul și combinațiile ritmice interesante, fie că sunt lucrări cu o încărcătură dramatică de o intensitate adesea paroxistică, fie, la polul opus, debordând de voioșie, de umor și exuberanță. Un aspect ce caracterizează creația sa vocală este apelul la poeme și texte de factură extrem de variată, de la Ienăchiță Văcărescu la Tristan Tzara, de la Eminescu sau Arghezi la… cele pe care ea însăși le-a imaginat pentru o anume piesă, toate păstrând însă, în muzică, amprenta sa atât de personală.
Cu un tonus de invidiat, păstrându-și nealterată bucuria jocului, Felicia Donceanu a dorit să ofere publicului o seară în care să își regăsească zâmbetul, buna dispoziție și să redescopere, poate împreună cu interpreții, plăcerea de a se juca… la orice vârstă. Și astfel, „portretul componistic” ce i-a fost dedicat la Ateneu, a alăturat partituri scrise de-a lungul anilor, unele în genul teatrului-instrumental; după o secvență nostalgică, evocatoare, decupată din ampla lucrare compusă în amintirea sopranei Yolanda Mărculescu, dar abordată de această dată în varianta vioară-pian de către Lucian Dănilă și Diana Spânu-Dănilă, aceasta a colaborat cu violoncelistele Maria Amarinei-Oțeleanu și Ștefania Budd, dar și cu soprana Simona Jitveanu, în Cutia cu surprize, menită să „trateze” tinerii, bătrânii sau adulții încruntați de stres, singurătate sau de graba cotidiană prin povețe și „personaje” scoase (desigur) dintr-o cutie, remedii pentru fiecare zi din săptămână. A urmat Fantasia – o altă „joacă” a unor instrumentiști – membrii în Trio „Mozaic” – Oana Spânu-Vișenescu (vioară), Diana Spânu-Dănilă (pian), Emil Vișenescu (clarinet) -, părând că încearcă să se acordeze, să se pună de acord asupra celor cântate repetând agasați aceeași structură melodică, mirându-se și… amuzându-se. Dar Careul de ași a readus nostalgia… ritmată în viziunea aceluiași trio, alături de violonistul Lucian Dănilă, pentru ca apoi formația „All's Choir”, condusă de Adrian Ionescu, să propună un Retro tango și Culori, flori, fructe – pagină inspirată de jocurile copilăriei, apelând la o polifonie interesantă, ca o îngânare a unor frânturi (aparent) disparate; iar sonurile de tango, destul de confuz redate inițial, au fost reluate în final, când miniatura corală a avut mai multă claritate și consistență, poate pentru că era… la a doua „citire”…
Partitura prezentată în premieră absolută – Ierburi de leac -, dând de altfel și titlul întregului concert-spectacol, a propus un (alt) „tratament” cu sunete și ierburi, având ca reper… farmacia „Catena”, sponsorul manifestării; un vodevil în care instrumentiștii au colaborat cu actorii Anca Sigartău – magician cu mantie neagră, bagheră și „scufie” albă, trecând prin sală, făcând, pe scenă, tot felul de „vrăji” cu „intantații” brodate pe textul creat chiar de Felicia Donceanu -, secondată de doi (probabil) „doctori” care, în costumul negru cu gulere mari, albe, mi-au amintit de celebrul tablou de Rembrandt, Mihai Bisericanu și Mihai-Gruia Sandu susținându-și agreabil intervențiile; iar muzica a trecut de la cântecele copiilor la cele din vremea lui Anton Pann, apoi la maniera parodică, alternând proza cu replicile cântate, în text regăsindu-se, evident, și deja binecunoscuta formulă „farmacia inimii, Catena”, numeroșii spectatori reacționând prompt și pentru că s-au amuzat, dar și pentru că, în mare parte, erau chiar invitații acelei farmacii unde „ierburile” își găsesc locul „vindecător”.
Mereu efervescentă, compozitoarea a dialogat cu muzicologul Grigore Constantinescu și chiar s-a adresat publicului, explicând care a fost sursa de inspirație pentru lucrările respective, îndemnându-i pe cei prezenți să reînvețe să se bucure, să redescopere gluma și buna dispoziție. Interpreții au redat cu conștiinciozitate cele cuprinse pe portativ, au dat replici „cu dicție”, fără a avea însă un umor structural, astfel încât, sincer, mi-aș fi dorit un plus de strălucire și de vervă… adevărată, mai multă expresivitate în special în paginile vocale. Dar cel mai important a fost faptul că publicul – probabil mai puțin obișnuit cu sala de concert, cu muzica de secol XX sau chiar XXI – , a urmărit cu atenție întreaga desfășurare, dorind să înțeleagă textul, să se acomodeze cu exprimarea muzicală, cred, accesibilă prin combinațiile sonore și coloristice, prin linia melodico-ritmică foarte clară și (cel puțin apartent) deloc sofisticată ce caracterizeazî creațiile semnate de Felicia Donceanu, ea însăși un model de urmat pentru orice vrea să rămână tânăr indiferent de vârstă.