- Autoritatea de concurență din Marea Britanie acuză Google de tactici anticoncurențiale pe piața de publicitate
- Progrese semnificative în înțelegerea depresiei
- Salvarea pădurilor presupune mai mult decât a planta copaci
- Sérgio Mendes, legenda braziliană a bossa nova, a murit la vârsta de 83 de ani
- Cel mai rapid supercomputer din lume își depășește limitele
Guvernul german plătește 300 de milioane de euro pentru 23% din compania farmaceutică CureVac, care lucrează la un vaccin anti-COVID
Guvernul german va cumpăra o participaţie de 23% la compania farmaceutică CureVac, care lucrează la un vaccin destinat Covid-19, pentru 300 de milioane de euro, a declarat luni ministrul Economiei, Peter Altmaier, confirmând o informaţie publicată anterior de Reuters.
Acordul evaluează compania, care nu este listată la bursă, la 1,3 miliarde de euro.
Achiziţia are loc în urma unor tentative ale guvernului american de a cumpăra CureVac sau activele sale, în luna martie, care au provocat nemulţumirea Berlinului, Altmaier şi ministrul de Interne exprimându-şi sprijinul pentru ca această companie să rămână în proprietate germană.
Altmaier a spus că guvernul doreşte să consolideze sectoarele ştiinţelor vieţii şi biotehnologiei din Germania şi că Berlinul nu va avea nicio influenţă asupra strategiei de afaceri a CureVac.
„Guvernul federal german a decis să investească în această companie promiţătoare, deoarece se aşteaptă că acest lucru va accelera programele de dezvoltare şi va oferi CureVac mijloacele pentru a-şi valorifica întregul potenţial al tehnologiei sale”, a spus ministrul, adăugând că tranzacţia nu necesită aprobarea UE.
”Cu această investiţie ne propunem să oferim CureVac securitate financiară, astfel încât să poată continua să lucreze la producţia de vaccinuri cu aceeaşi dedicaţie”, a afirmat Altmaier într-o conferinţă de presă.