- Autoritatea de concurență din Marea Britanie acuză Google de tactici anticoncurențiale pe piața de publicitate
- Progrese semnificative în înțelegerea depresiei
- Salvarea pădurilor presupune mai mult decât a planta copaci
- Sérgio Mendes, legenda braziliană a bossa nova, a murit la vârsta de 83 de ani
- Cel mai rapid supercomputer din lume își depășește limitele
Greva din școli continuă și după minivacanța de Rusalii
Deputatul USR Cristian Seidler a afirmat că atunci când Guvernul insistă că s-a ajuns la un rezultat cu sindicaliştii din educaţie, iar aceştia afirmă că nu este adevărat este ca şi cum ai nega realitatea. El a precizat că să începi să ameninţi crezând că prin asta vei convinge partea cealaltă să semneze contractul în forma dorită de tine pare o tehnică de negociere foarte proastă.
“E aproape halucinant că sindicatele, pe de o parte şi Guvernul, pe de altă parte, au stat la masă, sindicatele spun că nu am ajuns la semnarea unui contract, pe de altă parte Guvernul spune ba da, am semnat un contract. Faptul că Guvernul şi prin Guvern îl includ şi pe Klaus Iohannis insistă că s-a ajuns la un rezultat când partea sindicală spune că nu s-a ajuns la un rezultat e ca şi cum ai nega realitatea. Nu înţeleg de ce face chestiunea asta şi în acest context să începi să ameninţi crezând că prin asta vei convinge partea cealaltă să semneze contractul în forma pe care ai vrut-o tu, mi se pare o tehnică de negociere foarte proastă. De fapt, nişte amatori, asta este senzaţia. În domeniul comercial niciodată nu s-ar putea ajunge la semnarea unui contract în asemenea mod”, a declarat Cristian Seidler, luni, la Prima News.
El a declarat că principala solicitare a sindicaliştilor din educaţie şi anume salariul unui debutant să fie egal cu salariul mediu pe economie s-a aflat în varianta iniţială a legilor educaţiei.
“Sindicatele au avut o solicitare maximală dar au spus de la bun început să sunt dispuşi să cedeze, dar vor să întâlnească mai pe mijloc. De fapt, solicitarea maximală a sindicatelor este ceea ce Guvernul pusese pe masă singur în variata iniţială a legilor educaţiei când cu mânuţele lor au scris în proiectul de lege ce a intrat în şedinţa de Guvern că salariul unui debutant va fi egal cu salariul mediu pe economie. Apoi tot cu mânuţa lor au scos acea prevedere de acolo. Sindicatele au spus că sunt disponibile să lase de la ele. Într-un final linia roşie trasată de sindicate – şi, de fapt, nu e corect să spun că de sindicate, ci de profesori pentru că am observat de-a lungul timpului că profesorii au pus o presiune pe liderii sindicali mai mare decât şi-ar fi închipuit dânşii la vremea respectivă. Profesorii au tras o linie roşie la prima de 2.000 de lei brut. Au spus sub această sumă nu încetăm protestele. Guvernul a spus ultima ofertă 1.000 de lei brut. În condiţiile astea greva nu încetează, contractul nu se semnează. Pacea socială nu se instituie. Nu ştiu de ce e atât de greu pentru guvernanţi”, a mai declarat Cristian Seidler.