Ghidul de reguli pentru redeschiderea școlilor pe 8 februarie – document de lucru

Ghidul pentru redeschiderea școlilor pe data de 8 februarie, în varianta propusă de Ministerul Educației, pe baza aspectelor convenite cu Ministerul Sănătății a fost obținut de Edupedu.ro. Este încă o variantă de lucru, dar cel mai probabil principalele aspecte din document vor rămâne neschimbate. La apariția formei finale vom publica orice eventuale modificări.

Este vorba despre proiectul de ordin comun al miniștrilor Sănătății și Educației pe baza căruia toate unitățile de învățămînt din România, cu excepția celor din sistemul de apărare și ordine publică, se vor redeschide începând cu data de 8 februarie, debutul semestrului al II-lea.

Cele mai importante măsuri sunt cele care deja erau stabilite și în varianta anterioară a setului de reguli pentru școli, adică masca trebuie purtată în permanență de profesori, personalul școlii și elevi, distanța trebuie să fie de 1 metru ăntre elevi, în clase și ușa să fie deschisă la clase.

Ce prevede documentul:

„Prezentul ordin reglementează procedura și măsurile obligatorii privind prevenirea şi combaterea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 care se vor aplica în unităţile de învățământ preuniversitar/unitățile conexe/instituţiile de învăţământ, în scopul asigurării dreptului la învăţătură şi a dreptului la sănătate, pentru beneficiarii primari ai dreptului la învăţătură, studenţi şi personalul din sistemul naţional de învăţământ”.

Ordinul se aplică și pentru activitățile de după școală, organizate de unitățile de învățământ.

„Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și pentru activitățile educative, recreative, pentru consolidarea competențelor dobândite de elevi sau de accelerare a învățării, precum și pentru activitățile de învățare remedială desfășurate în unitățile de învățământ în cadrul programelor de tipul,, Școală după Școală””, potrivit documentului citat.