BUCUREȘTI, 26 martie 2025 – Fostul mare fotbalist român, Gheorghe Hagi, și-a lansat miercuri seară volumul autobiografic „Drumul meu”, în cadrul unui eveniment desfășurat în Sala Aula Magna a Academiei de Studii Economice din Capitală. În prezența unor nume legendare ale fotbalului românesc, Hagi a vorbit cu emoție despre parcursul său, despre munca din spatele succesului și despre dragostea neschimbată pentru fotbal.
„Cred că aceste cuvinte care s-au spus despre mine sunt cam mari. Pentru că eu am încercat să fiu cel mai bun, nu știu dacă am reușit. Cartea se numește ‘Drumul meu’, un drum care a început la Săcele cu un copil care a iubit mingea. Am iubit-o, m-am antrenat, am muncit… și am avut șansa cea mai mare să am cei mai buni profesori care m-au antrenat și care m-au făcut mai bun.”
Hagi a subliniat importanța colectivului în sport:
„Am practicat sport colectiv, nu sport individual. Așa că în spatele meu au fost mulți oameni care m-au ajutat. Pentru că echipa câștigă trofee, jucătorul doar face diferența din când în când.”
El a vorbit și despre revenirea simbolică la Constanța:
„Am plecat de la Constanța și m-am întors la Constanța, unde acum am construit o academie. Era datoria mea, pentru că fotbalul m-a făcut cunoscut în lume.”
Despre decizii, critici și ambiție
Hagi a explicat că titlul cărții reflectă o călătorie personală, presărată cu alegeri care i-au influențat destinul:
„Am ales numele cărții pentru că este o călătorie, toți avem viața noastră. E o călătorie în care ai oportunități multe și iei decizii. Nu întotdeauna iei decizii bune, important e ca la final să fie mai multe bune.”
„Cred că am luat mai multe decizii bune decât rele. Dacă nu luam decizii bune în unele momente, nu ajungeam unde sunt. Însă eu am învățat din critici, din înfrângeri, ele toate m-au făcut mai puternic. Calitatea mea a fost că am fost ambițios și am vrut să fiu mai bun ca ceilalți.”
Motivul retragerii și lecțiile din carieră
Gică Hagi a explicat de ce a decis să se retragă:
„M-am retras pentru că nu mai puteam să mă antrenez. Cel mai greu lucru în fotbal și în alte meserii e să te antrenezi. La meci e o plăcere, dar la meci joci cum te antrenezi. Nu ai cum să nu iubești antrenamentul și apoi să fii pe teren. Asta nu există.”
„E un lucru pe care l-am scris în carte: cel mai greu în fotbal e antrenamentul… e repetiție, repetiție, repetiție.”
Despre familie și prima iubire – mingea
„Eu primul lucru pe care l-am iubit a fost mingea. După aceea, când am crescut, a venit și familia, soția, copiii. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat o soție care mă înțelege și doi copii cuminți și serioși. Sunt mândru și împlinit, pot să mă culc liniștit că am dat tot ce am avut mai bun.”
„Cel mai frumos lucru pe care l-am trăit a fost la trei ani, când le-am spus părinților mei să-mi ia o minge. Nu poate să fie alt moment mai frumos. Și când am văzut mingea prima oară, m-am îndrăgostit de ea. Și am încercat să o controlez, ca să nu muște.”
Hagi a rememorat și evoluția sa ca jucător:
„Eu am fost număr 10, dar când eram mai tânăr eram mai egoist. De aceea am și ieșit golgheterul României de două ori. După 23-24 de ani am încercat mai mult să pasez, de aceea numărul 9 care juca în echipă cu mine marca multe goluri.”
„Mi-ar fi plăcut să joc la Universitatea Craiova”
Întrebat de Aurel Țicleanu despre Universitatea Craiova, Hagi a recunoscut cu regret:
„Știu că am fost și sunt iubit la Craiova, dar, din păcate, drumurile așa au fost. Nu din vina mea. Cei de la Craiova nu m-au așteptat la aeroport când m-am întors de la națională, m-au așteptat cei de la Sportul Studențesc. Mi-ar fi plăcut să joc la Universitatea Craiova cu voi, pentru că știu că voi aveți o calitate foarte mare: aveți spirit.”
Recunoștință față de antrenorii care l-au susținut
Hagi nu i-a uitat pe cei care l-au format:
„Ce i-aș spune lui Gică Hagi când avea 17 ani? La întrebarea asta trebuie să răspundă Mircea Lucescu. El m-a luat la națională la 17 ani. A venit să mă vadă la un meci Steaua – Farul, în repriza a doua am făcut ce-am vrut pe teren și am dat și gol de la 30 de metri, direct în vinclu.”
„Tot Nea Mircea să spună ce a văzut la mine, să mă pună căpitan la națională la 20 de ani. Pe mine doi dinamoviști m-au făcut căpitan la națională. Primul a fost Nea Mircea, iar al doilea Cornel Dinu. Doi dinamoviști mi-au dat banderola. Ce-or fi văzut la mine?”, a adăugat râzând Hagi.
O seară a revederilor și recunoștinței
La lansarea volumului „Hagi – Drumul meu” au fost prezenți foști colegi, adversari și antrenori care i-au marcat cariera: Mircea Lucescu, Gheorghe Popescu, Florin Răducioiu, Marius Lăcătuș, Ștefan Iovan, Adrian Bumbescu, Ilie Dumitrescu, Bogdan Stelea, Ionel Ganea, Dorin Mateuț, Jean Vlădoiu, Emil Săndoi și Iosif Rotariu.
Un moment de confesiune sinceră și o pledoarie pentru muncă, disciplină și iubire față de ceea ce faci – „Drumul meu” este mai mult decât o carte despre fotbal. Este povestea unui destin excepțional construit pas cu pas, în teren și în afara lui.
Descoperă mai multe la Radio Clasic FM
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.