Germania vrea să pună capăt testării gratuite pentru Covid-19 în luna octombrie

Germania vrea să pună capăt testării gratuite pentru Covid-19 în luna octombrie, potrivit grupului de presă RND, care a citat un proiect de propunere care va fi discutat de cancelarul Angela Merkel şi liderii celor 16 landuri, transmit Reuters și news.ro. Guvernul a oferit testarea gratuită a populaţiei, în martie, pentru a face posibilă o întoarcere treptată la viaţa normală după carantina introdusă pentru a ţine sub control al treilea val al epidemiei de Covid-19.

Dar, cu 55% din populaţia complet vaccinată, au apărut solicitări de oprirea cheltuielilor banilor contribuabililor pe o schemă subvenţionată care acum este destinată în principal celor care nu sunt încă vaccinaţi, chiar dacă vaccinurile sunt disponibile pentru toţi.

„Având în vedere că toate vaccinările sunt disponibile imediat pentru toţi cetăţenii, nu mai este justificat faptul că guvernul federal şi, prin urmare, contribuabilii acoperă costul tuturor testelor”, a citat RND dintr-un proiect de propunere.

Cu mai puţin de şapte săptămâni înainte de alegerile federale, Merkel şi liderii landurilor vor discuta măsurile de prevenire a creşterii numărului de infecţii, provocate de varianta Delta a coronavirusului, fără a institui restricţii.

Proiectul prevede că persoanele care nu pot fi vaccinate din motive de sănătate, precum femeile însărcinate şi copiii sub 18 ani, vor continua să aibă dreptul la teste subvenţionate.

RND nu a publicat o dată exactă, din octombrie, pentru reducerea programului de testare.

Germania a înregistrat peste 3.000 de cazuri în fiecare din ultimele cinci zile, dar cu aproape 63% din populaţie care a primit cel puţin o doză de vaccin, guvernul speră că blocajele ar putea fi evitate.