George Banu despre relaţia sa cu teatrul: Am fost tot timpul între iubire şi neiubire

Reputatul teatrolog George Banu, membru de onoare al Academiei Române, a afirmat marţi că relaţia sa cu teatrul s-a bazat pe iubire şi neiubire, pe plăcerea de a fi în teatru şi regretul de a-şi pierde timpul la teatru.

“Am avut o relaţie cu teatrul, pe care o recunosc şi de care abia acum, târziu, îmi dau seama, bazată pe dialectica contrariilor, pe tensiunea între doi termeni opuşi, între iubire şi neiubire de teatru. E un lucru foarte important. Teatrul are nevoie şi de o privire critică. Nu numai critică în sensul de critic de zi cu zi, dar de relaţie contradictorie cu teatrul. Şi, de aceea, într-un fel, m-am regăsit tot timpul în inima acestei sfâşieri dintre iubire şi neiubire, între plăcerea de a fi în teatru şi regretul de a-mi pierde timpul la teatru”, a mărturisit profesorul George Banu, în cadrul uni eveniment omagial desfăşurat în Aula Bibliotecii Academiei Române.

În opinia sa, “teatrul este, mai mult decât alte arte, o experienţă”.

“O experienţă a timpului. Astăzi, spectacolele sunt foarte lungi şi, vorbind despre aceste spectacole lungi, îmi dau seama că suntem toţi în teatru prinşi în cursa timpului. Îmbătrânim în acelaşi timp şi spectatorii şi actorii. (…) Cine e dublul teatrului? Dublul teatrului este spectatorul, dublul teatrului este cel care percepe teatru, dar îl percepe nu numai ca obiect artistic, dar şi ca o experienţă. Ca o consolare. Ceea ce nu putem trăi în viaţă, putem trăi în teatru. Ceea ce detestăm în viaţă, putem detesta şi în teatru. Teatrul este, într-adevăr, un dublu al vieţii, nu o copie”, a spus George Banu.

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO

George Banu a fost omagiat, marţi, la împlinirea a 75 de ani, în cadrul unei sesiuni aniversare organizată de Secţiile de Filologie şi Literatură şi Arte, Arhitectură şi Audiovizual ale Academiei Române.

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO

Personalitatea lui George Banu a fost evocată de preşedintele Academiei, Ioan-Aurel Pop, care l-a elogiat pe cel care “dialoghează cu lumea şi cu noi despre modul de comunicare teatrală în secolul al XX-lea, despre arta teatrului şi teatrul spectatorului, despre actorul pe calea fără de urmă, despre Peter Brook şi Shakespeare, despre raportul dintre pictură şi teatru”.

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO

Un portret amplu i-a făcut preşedintele Secţiei de Filologie şi Literatură, Eugen Simion, care a vorbit despre George Banu, cel care “are teatrul ca mod de existenţă”, despre teatrologul “căruia îi place să scrie” şi care îl iubeşte pe Cehov, căruia i-a şi dedicat o carte, despre “sentimentalul care se supraveghează”, ca şi despre cel care are “vocaţia prieteniei” ori despre “cel căruia îi place să mănânce şi ştie să mănânce”.

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO

Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române şi preşedintele Secţiei de Arte, Arhitectură şi Audiovizual, a evocat anii de tinereţe petrecuţi în casa de pe Strada Carol Davila din Cotroceni, în timp ce profesorul Mircea Martin a vorbit despre opera reputatului teatrolog.

Evenimentul a reunit numeroase personalităţi ale lumii culturale româneşti – teatrologi, actori, regizori, directori de teatre şi edituri. Au fost prezenţi ambasadorul Franţei în România, Michele Ramis, ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, George Ivaşcu, preşedintele Institutului Cultural Român, Liliana Ţuroiu, consilierul prezidenţial Sergiu Nistor.