Gala Premiilor de Jazz 2015 – Premiile MUZZA

Duminică, 3 aprilie 2016, ora 18.30, la Hard Rock Cafe va avea loc Gala Premiilor de jazz pe 2015, ediţia a VIX-a. Evenimentul este organizat de Fundaţia MUZZA în colaborare cu Institutul Cultural Român.

Gala din acest an îi are ca invitaţi, printre alţii, pe muzicianul de blues A.G.Weinberger, pe  saxofonistul compozitor și pedagog sibian Constantin Iridon (Premiul de excelenţă), pianistul Sorin Zlat-Marele premiu la Monaco-2013 și Marele premiu la Jacksonville-USA-2015; precum și pe tinerii muzicieni laureaţi ai unor recente concursuri: Julie Pardău-Cluj-Napoca, Robert Patai-București, Casual Band-Craiova (lider Bogdan Uță-saxofon), Werther Project-Câmpina (lider Bogdan Mihăilescu-chitară), grupul C.A.L.I.-Iași (lider Cătălin Huțanu-pian), bluesman clujean Alex Mușat, care recent a obținut o prețioasă bursă la cea mai renumită Universitate de jazz din lume-Berklee Boston-SUA, dar şi alte formaţii consacrate deja, revelaţii ale ultimilor ani precum Ethnotic Project (lider Dragoș Mihu-tobe, cu Irina Sârbu în componență) și Kiba Dachi.

Toate formaţiile premiate vor susţine un micro-recital. 

Evenimentul va fi prezentat de Anca Romeci şi realizat de Alexandru Şipa.

Detalii suplimentare: www.fundatiamuzza.ro