Gala Aniversară – Ioan Tugearu, pe scena Operei Naționale București

Opera Națională București va găzdui duminică un spectacol-eveniment dedicat lui Ioan Tugearu, fost prim-balerin și coregraf, care va urca pe scenă începând cu ora 18:30.

Iubitorii dansului sunt invitați la o reîntâlnire cu celebrul interpret în „Richard al III-lea”, pe muzică de Gustav Mahler, și în „Anna Karenina”, pe muzică de Piotr Ilici Ceaikovski.

De ce Richard al III-lea? Pentru că rolurile dramatice au fost cele mai potrivite genului meu de interpret, fie că a fost vorba de Don Jose din Carmen, de Petrușka din spectacolul cu același nume sau de Richard al III-lea. Și de ce Gustav Mahler? Pentru că este compozitorul meu cel mai iubit, încă mai visez să creez pe simfoniile lui. Apoi, de ce Anna Karenina? Și acesta este unul dintre cele mai îndrăgite spectacole montate de mine la București și la Sibiu, în care, de-a lungul timpului, am avut mari interpreți. Am și de astă dată norocul de a avea în acest spectacol pe unii dintre ei, cum ar fi Corina Dumitrescu, una dintre cele mai mari artiste ale Baletului Operei Naționale București în rolul Annei și alături de ea pe Gigel Ungureanu în Karenin, pe Ovidiu Matei Iancu în Vronski și pe tânărul Bogdan Cănilă în Acarul din coșmar, în această formulă de spectacol cameral„, a precizat Ioan Tugearu, citat în comunicat.

El a subliniat că este profund emoționat să urce din nou pe scena ONB unde a dansat începând din anul 1963. „Sunt profund emoționat să pășesc din nou pe această scenă pe care am dansat începând din 1963 și unde de-a lungul timpului am montat cele mai multe dintre spectacolele mele. Mulțumesc celor care mi-au dat acest prilej de a mai călca în acest spațiu sacru pentru mine„, a spus artistul.

Biletele se găsesc la tickets.operanb.ro și la casa de bilete a Operei Naționale București.