- Autoritatea de concurență din Marea Britanie acuză Google de tactici anticoncurențiale pe piața de publicitate
- Progrese semnificative în înțelegerea depresiei
- Salvarea pădurilor presupune mai mult decât a planta copaci
- Sérgio Mendes, legenda braziliană a bossa nova, a murit la vârsta de 83 de ani
- Cel mai rapid supercomputer din lume își depășește limitele
Gabriel Bebeșelea dirijează Simfonia a 2-a
Miercuri, 26 februarie (19:00), apreciatul dirijor român GABRIEL BEBEȘELEA, aplaudat recent la pupitrul unor importante ansambluri europene în cele mai prestigioase săli de concert ale lumii ca Auditorium-ul din Barcelona,Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski – Moscova, va dirija ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO, în cel de-al doilea concert Radio România dedicat Anului Internațional BEETHOVEN (250 de ani de la nașterea sa).
Evenimentul de la SALA RADIO va aduce în fața publiculuiSimfonia a 2-a, compusă de ”titanul” de la Bonn în jurul vârstei de 30 de ani, în timpul unui sejur de tratament în Heiligenstadt (localitate vecină Vienei), în perioada tragică în care surzenia începuse să se instaleze. Compozitorul încerca încă să-și ascundă afecțiunea, pe care o mărturisește fraților săi, într-o scrisoare (netrimisă) extrem de emoționantă, cunoscută ca ”testamentul de la Heiligenstadt”. Paradoxal, în ciuda contextului, simfonia degajă o vitalitate și o veselie ce contrastează cu situația în care se afla Beethoven. Pe 5 aprilie 1803, compozitorul își dirija creația prima oară, la Theater an der Wien. Berlioz spunea despre această lucrare: ”În această simfonie totul este nobil, plin de energie și mândru. Introducerea este o capodoperă. Cele mai frumoase efecte curg unul din altul fără confuzie și mereu într-un mod neașteptat. Melodia este de o solemnitate emoționantă, stârnește imediat respect și pune ascultătorul într-o stare plină de emoție.”
Programul serii cuprinde și alte două creații semnate de doi mari compozitori austrieci, al căror destin s-a intersectat cu cel al lui Beethoven: SCHUBERT – Uvertura în stil italianși MOZART – Concertul nr. 5 pentru vioară și orchestră, prilej de a o aplauda peLUCICA TRITA, violonistă într-una dintre cele mai apreciate orchestre europene: Orchestra Simfonică BBC (Londra).
GABRIEL BEBEȘELEA este dirijor principal al Filarmonicii de Stat “Transilvania” Cluj-Napoca și, pe lângă această poziție, cariera sa internațională cuprinde concerte dirijate la pupitrul unor importante orchestre ale lumii: Rundfunk Sinfonieorchester Berlin, Barcelona Symphony Orchestra (OBC), Orchestre National du Capitole de Toulouse, Konzerthausorchester Berlin, Filarmonica Arturo Toscanini, Orchestra Naţională Filarmonică Rusă, Singapore Symphony Orchestra ș.a.