- Marcel Ciolacu, desemnat premier de Klaus Iohannis
- Cine este Crin Antonescu?
- Acord între PSD, PNL, UDMR și Grupul Minorităților Naționale. Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale
- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
Franța va interzice lămpile de încălzire pentru terase
Începând cu anul 2021, lămpile cu gaz pentru încălzirea teraselor vor fi interzise în Franța. În Paris, 75% dintre restaurante folosesc iarna astfel de lămpi, ceea ce înseamnă propan consumat și emisii de dioxid de carbon eliberate în aer.
Decizia îi aparține Ministrului Mediului, Barbara Pompili, care a declarat că folosirea sistemelor de încălzire pentru exterior reprezintă „o aberație ecologică”.
„Miza este să punem punct practicilor aberante din punct de vedere ecologic care duc la un consum total de energie nejustificat”, a spus ea. „Nu putem răcori (cu ajutorul aparatelor de aer condiționat) strada în mijlocul verii, când sunt 30 de grade Celsius afară, și nici nu putem încălzi terasele în mijlocul iernii, pentru simpla plăcere de a-ți fi cald când îți bei cafeaua pe terasă”.
Lămpile pentru încălzirea teraselor au devenit populare în Franța în 2008, când fumătorii au fost obligați să fumeze afară. În același an au fost și interzise, dar restaurantele au contestat în instanță decizia și au câștigat.
Fiecare astfel de lampă emite 3,3 tone de dioxid de carbon pe an. Cinci lămpi care funcționează în cele patru luni de iarnă emit atât dioxid de carbon cât ar emite o mașină care ar înconjura pământul de trei ori, potrivit Negawatt. Ținând cont că sunt expuse vântului, terasele consumă, în medie, de 20 de ori mai multă căldură per metru pătrat decât casele bine izolate.
Interdicția va intra în vigoare după trecerea acestei ierni, pentru că restaurantele au fost puternic afectate de măsurile față de pandemia de Covid-19. În plus, toate clădirile deschise publicului, dotate cu sistem de încălzire sau cu aer condiționat, vor fi nevoite să țină ușile închise pentru a evita risipa de energie.
Grupurile comerciale spun că peste 75% din restaurantele și cafenelele din zona Parisului au o terasă încălzită.
Câteva orașe din Franța au interzis deja terasele încălzite, însă primarul Parisului, Anne Hidalgo, a refuzat să ia o asemenea decizie. Ea a explicat că acest lucru ar însemna o lovitură mult prea puternică pentru respectivele afaceri.