Frans Timmermans primește distincția de Doctor Honoris Causa din partea SNSPA

Prim-vicepresedintele Comisiei Europene și candidatul socialiștilor la funcția de președinte al comisiei, dl. Frans Timmermans, va fi prezent azi la București pentru a primi înalta distincție de Doctor Honoris Causa din partea SNSPA.

Evenimentul se va desfasura in Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I”, începând cu ora 16:00, se precizează într-un comunicat transmis de Școla Națională de Studii Politice și Administrative din București (SNSPA).

Frans Timmermans s-a născut la 6 mai 1961 la Maastricht. A studiat literatura franceză la Universitatea “Radboud Nijmegen” din Olanda și a urmat studii postuniversitare în drept european și istorie la Universitatea din Nancy, Franța. Și-a început cariera la Ministerul Afacerilor Externe al Olandei și a ocupat mai multe funcții publice, inclusiv pe cele de ministru al Afacerilor Europene și ministru de Externe.

 

În cursul zilei de astăzi, Timmermans se va întâlni și cu premierul Viorica Dancilă.