- Casa din Home Alone a fost vândută chiar în preajma sărbătorilor
- Marcel Ciolacu explică zborurile private: „Am plătit din banii mei personali, nu din bani publici”
- Crăciunul: Istorie, Tradiții și Semnificații Profunde
- Nicușor Dan: „Să facem ce știm că trebuia făcut de 35 de ani”
- Atac masiv asupra Ucrainei în ziua de Crăciun
Fostul jurnalist Alin Bogdan a încetat din viață la 42 de ani
Fostul jurnalist Alin Bogdan a încetat din viață, marți, la doar 42 de ani.
Alin Bogdan a intrat în presă în anul 1998. A fost redactor la Adevărul, pe politică internă, apoi a lucrat la Gândul, ca publicist comentator și la Cotidianul.
În toamna anului 2006, șeful Departamentului Politic de la Cortidianul, Dan Tăpălagă, și-a dat demisia, declarând pentru HotNews.ro că a făcut acest pas din cauza „abuzului” prin care i-a fost luată șefia departamentului. Împreună cu Dan Tăpălagă a plecat și Alin Bogdan, jurnalist la Departamentul Politic. Alin Bogdan, căruia i se propusese postul de șef al Departamentului, a declarat atunci pentru Hotnews.ro că există două motive pentru care a luat această decizie:
„În primul rând, pentru că eu am fost adus în echipă de Tăpălagă, și mi se pare normal să procedez așa. Al doilea motiv este de ordin funcțional: dacă o echipă care mergea bine a fost spartă, nu văd cum ar putea continua să funcționeze pe viitor în condiții optime”.
Ulterior, Alin Bogdan a intrat în consultanță politică, lucrând pentru campaniile electorale ale PNL.
Anunțul decesului a fost făcut de soția sa, jurnalista Sidonia Bogdan.