Premiile TIFF 2018: Filmul “Moştenitoarele” a câştigat Trofeul “Transilvania”

Filmul “Moştenitoarele”, de Marcelo Martinessi (Paraguay), a câştigat Trofeul “Transilvania”, sâmbătă, la Gala TIFF.

Aş vrea să împart acest premiu cu echipa mea, pentru că noi, regizorii, stăm pe platouri şapte săptămâni şi uneori nu ştim ce să facem. Ei sunt acolo să te susţină, să te ajute să mergi pe drumul pe care le-ai spus că vei merge“, a spus cineastul la primirea premiului.

Trofeul a fost înmânat de către soprana Angela Gheorghiu. “Acum 28 de ani, debutam în operă, în ‘La Boheme’ pe aceeaşi scenă”, a amintit ea.

Gala, ce a avut loc la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, a cuprins un omagiu adus regizorului Lucian Pintilie, care a murit anul acesta.

De asemenea, unul dintre membrii juriului secţiunii “Zilele Filmului Românesc”, Aleksei Medvedev, a amintit de cineastul ucrainean Oleg Senţov – arestat în Crimeea. Medvedev a urcat pe scena de la Cluj-Napoca cu o pancartă pe care era prezentată o fotografie a artistului ucrainean şi, a spus el, mesajul în rusă: “Oleg, stai în viaţă!”.

Rusia ar trebui să îşi schimbe climatul cultural şi politic, pentru că dacă Rusia devine o altă ţară totalitară, ar fi un dezastru pentru noi, pentru Europa şi posibil pentru întreaga lume“, a declarat juratul la TIFF.

Actriţa Fanny Ardant, care a primit trofeul festivalului pentru întreaga carieră, a vorbit despre ce înseamnă pentru ea distincţia. “În tinereţe, credeam că a fi actriţă înseamnă doar plăcerea de a fi pe scenă. Apoi am înţeles că viaţa de actriţă înseamnă trecerea de a întuneric la lumină, de la frig la căldură, de la spatele întors la mâinile întinse (…) Vă mulţumesc că, prin acest premiu, mi-aţi dat lumină, căldură şi mi-aţi întins mâinile”, a spus Ardant.

Tot un premiu pentru întreaga carieră a primit şi Anna Szeles. Distincţia i-a fost acordată acesteia de fostul ei soţ, actorul Florin Piersic. “Norocul meu este că am avut regizori şi parteneri minunaţi, care au rămas în inima mea”, a spus Anna Szeles. În sală a fost prezent şi fiul celor doi actori, Daniel Piersic.

Premiile TIFF 2018, în ordinea acordării sunt următoarele:

Premiul Juriului Tinerilor Francofoni : “La Priere”, de Cedric Kahn

Menţiuni speciale “Alex. Leo Şerban” : Mircea Postelnicu şi Tamas Chirodea-Ambrus

Bursa “Alex. Leo Şerban”: Eliza Zdru, pentru dezvoltarea documentarului “Lecţia”

Premiile “Transilvania Pitch Stop” : proiectelor de film “To the North”, de Mihai Mincan; “Octombrie”, de Cristian Pascariu; “The Last Bus”, de Nandor Lorintz şi Balint Nagy

Premiul oferit de Centrul Naţional al Cinematografiei: “Santa Barbara”, de Anatol Durbală

Eurimages coproduction Award : “Frost” de Pavle Vuckovic

Premiul FIPRESCI: “Life Guidance” de Ruth Mader

Cel mai bun scurtmetraj din secţiunea “Umbre”: “Something in the Darkness”, de Fran Casanova

Premiul Publicului: “The Guilty” de Gustav Moller

Premiul Publicului pentru cel mai popular film din secţiunea “Zilele Filmului Românesc”: “Un pas în urma serafimilor”, de Daniel Sandu

Premiul “Zilele Filmului Românesc” pentru scurtmetraj: “Cadoul de Crăciun”, de Bogdan Mureşan

Menţiunile juriului Zilele Filmului Românesc pentru scurtmetraj: “Michelangelo”, de Anghel Damian şi “Duminică”, de Dorian Boguţă

Premiul “Zilele Filmului Românesc” pentru Debut: “Soldaţii. Poveste din Ferentari”

 

Menţiunea specială “Zilele Filmului Românesc: Adina Pintilie, pentru “Touch Me Not”

Premiul “Zilele Filmului Românesc” pentru Lungmetraj : “Pororoca”, de Constantin Popescu

Premiul pentru cea mai bună interpretare: actorii ce interpretează personajul colectiv din “Ancora şi speranţa”, de Carlos Marques – Marcet

Premiul special al juriului: ex aequo: “Casa” şi “Izbiţi de soartă”

Premiul de excelenţă al festivalului: Dan Nuţu

Premiul pentru întreaga carieră: Fanny Ardant

Premiul pentru regie: Hlynur Palmason, pentru “Winter Brothers”

Premiul pentru întreaga carieră: Anna Szeles

Trofeul “Transilvania”: “Moştenitoarele”, de Marcelo Martinessi.