- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
- Klaus Iohannis, de Ziua Victoriei Revoluției – „România este într-un moment de cumpănă"
- Elenei Lasconi: „România trebuie să se desprindă de un sistem corupt și să aleagă drumul drept”
- Atac tragic la târgul de Crăciun din Magdeburg
Filmul „Ivana cea Groaznică” a câştigat premiul special al juriului la Festivalul de la Locarno
Pelicula „Ivana cea Groaznică”, regizat de Ivana Mladenović, a câştigat sâmbătă premiul special al juriului Cineasti del Presente la Festivalul de la Locarno.
Secţiunea Cineasti del Presente este dedicată regizorilor din întreaga lume aflaţi la primul, al doilea sau la al treilea film.
Premio speciale della giuria CINÉ+ constă într-o campanie de promovare în valoare de 25.000 de franci elveţieni acordaţi de canalul francez de televiziune pentru lansarea filmului câştigător în cinematografele din Franţa.
Juriul secţiunii a fost alcătuit din producătorul Jake Perlin (SUA) şi regizoarele Shengze Zhu (China) şi Yolande Zauberman (Franţa).
„Ivana cea Groaznică”, al doilea lungmetraj al Ivanei Mladenović, este o poveste neconvenţională despre oameni şi locuri, despre apartenenţă şi dor, spusă cu umor şi tandreţe.
Actriţa sârbă Ivana lucrează şi trăieşte în România, dar după o serie de probleme de sănătate decide să îşi petreacă vara pe malul celălalt al Dunării, în Kladovo, oraşul natal, înconjurată de familie. Primarul îi propune să fie imaginea celui mai important eveniment local – festivalul de muzică Podul Prieteniei – şi, deşi nu foarte convinsă, Ivana acceptă. Odată cu sosirea excentricilor săi prieteni de la Bucureşti şi pe măsură ce bârfele legate de povestea ei de dragoste cu un bărbat mult mai tânăr se împrăştie în oraş, Ivana ajunge în pragul unei căderi nervoase. Familia şi prietenii sunt invitaţi să aducă pe ecran propriile emoţii şi să se interpreteze pe ei înşişi într-o poveste cinematografică despre o femeie care nu îşi poate găsi locul pe niciunul dintre cele două maluri ale Dunării.
Rolul principal e interpretat de Ivana Mladenović, iar din distribuţie fac parte Luka Gramić, părinţii Ivanei: Gordana Mladenović şi Miodrag Mladenović, fratele Kosta Mladenović, bunica Zivka Sorejević, Andrei Dinescu şi regretata artistă Anca Pop.
Scenariul şi regia sunt semnate de Ivana Mladenović, coscenarist este Adrian Schiop, regia artistică a fost realizată de Ana Szel şi Andrei Rus, imaginea – de Carmen Tofeni, montajul – de Patricia Chelaru şi Cătălin Cristuţiu, costumele – de Iulia Popescu, de scenografie au fost responsabile Radmila Simić, Rada Dronjak şi Gordana Mladenović, de machiaj – Iulia Popescu şi Dejana Petrucić. Producători sunt Ada Solomon şi Ivana Mladenović.
„Ivana cea Groaznică” este o producţie microFILM România şi Dunav 84 Serbia, în asociere cu Televiziunea Română, nomada.solo, Verde Stop Arena, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi Film Centre Serbia. Cu sprijinul financiar al Hollywood Multiplex şi United Romanian Breweries Bereprod.
Mladenović s-a născut în 1984, în Serbia. După ce a studiat Dreptul în Belgrad, s-a mutat în România, unde a absolvit Regie de film la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” (2010), precum şi masterul în aceeaşi specializare (2011). A realizat mai multe scurtmetraje şi documentare selectate şi premiate la festivaluri internaţionale şi este cunoscută pentru debutul ei în ficţiune, „Soldaţii. Poveste din Ferentari”. Acesta a avut premiera mondială la Toronto IFF 2017 şi a fost selectat în competiţia oficială de la San Sebastián IFF (unde a primit menţiunea specială Sebastiano), fiind recompensat ulterior cu Prix Decouverte la Namur FFF, premiul Cineuropa la Festivalul de la Trieste, menţiune specială New Talent Grand Pix la CHP PIX, cel mai bun debut în cadrul Zilele Filmului Românesc la TIFF, dar şi cu premiul Gopo la aceeaşi categorie.
Cea de-a 72-a ediţie a Festivalului de Film de la Locarno, cel mai important eveniment de gen din Elveţia, a avut loc în perioada 7-17 august 2019. Au mai fost premiate ”Vitalina Varela”, de Pedro Costa din Portugalia cu Marele premiu al Oraşului Locarno şi Leopardul de Aur, ”Pa-Go/ ”, al sud-coreeanului Park Jung-bum, cu Premiul special al juriului în timp ce Leopardul pentru cea mai bună regie a ajuns la Damien Manivel pentru coproducţia Franţa-Coreea de Sud ”Les Enfatnts d´Isadora. La secţiunea pentru care a fost premiată Ivana Mladenovic, Leopardul de Aur Cineasti del presente a mers la ”Baamum Nafi”, de Mamadou Dia, din senegal.