- Cum să prepari cea mai sănătoasă cafea
- În ciuda interdicției, Italia pregătește terenul pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare
- Gigi Becali, pe listele AUR la alegerile parlamentare
- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
Filmul ‘Câini’ a câștigat Trofeul Transilvania, la cea de a XV-a ediție a TIFF
Filmul 'Câini', al regizorului român Bogdan Mirică, este câștigătorul competiției oficiale a TIFF. Premiul i-a fost înmânat regizorului sâmbătă seara de ministrul Culturii, Corina Șuteu, în cadrul Galei de închidere, care a avut loc la Teatrul Național din Cluj-Napoca.
Ministrul Culturii, Corina Șuteu, cea care a prezentat câștigătorul Trofeului 'Transilvania', a declarat, sâmbătă seara, pe scena Teatrului Național Cluj-Napoca, la Gala de închidere a TIFF, că filmul 'Câini', regizat de Bogdan Mirică, arată 'un adevărat talent'.
'Credem că acest film arată talent și că este foarte impresionant, pentru că este și un film de artă', a spus Corina Șuteu.
La rândul său, regizorul Bogdan Mirică le-a mulțumit părinților săi pentru că l-au lăsat să 'hălăduiască' și nu l-au constrâns în anumite direcții, că l-au lăsat să greșească, să fie confuz, să își schimbe drumul în viață chiar și la 30 de ani, pentru că acest gen de libertate l-a dus și către filmul pe care l-a făcut și care a câștigat trofeul TIFF.
'Genul ăsta de libertate creativă cred că m-a influențat și m-a format într-un fel, chiar dacă îl sun pe tata acum și-i spun că am luat premiu o să zică 'hai că ți-o dau pe maică-ta'. Și mama să zică că e foarte mândră, deși după ce le-am arătat filmul a fost puțin dezamăgită pentru că a crezut că este o comedie', a spus Mirică.
Filmul 'Câini' a fost singura peliculă românească din competiția TIFF din acest an, iar premiul are o valoare de 15.000 de euro.