- Cum să prepari cea mai sănătoasă cafea
- În ciuda interdicției, Italia pregătește terenul pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare
- Gigi Becali, pe listele AUR la alegerile parlamentare
- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
Filarmonica „George Enescu”, decorată de Preşedintele Klaus Iohannis
Filarmonica „George Enescu” a fost decorată de Klaus Iohannis, luni, într-o ceremonie care a avut loc la Palatul Cotroceni, la împlinirea a 150 de ani de la înfiinţarea Societăţii Filarmonice Române.
Preşedintele României a spus că onorează contribuţia compozitorului, patronul spiritual al acesteia, la păstrarea vie a speranţei românilor în cele mai grele momente ale Marelui Război.
Preşedintele României i-a conferit Filarmonicii „George Enescu” Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofiţer, Categoria F -„Promovarea culturii”, pentru măiestria artistică şi locul deosebit pe care îl are în viaţa cultural-artistică a ţării şi pentru dăruirea şi profesionalismul cu care a promovat valorile muzicii româneşti şi internaţionale pe marile scene ale lumii.
„În 2018, Filarmonica «George Enescu» sărbătoreşte un secol şi jumătate de la înfiinţare. Aniversăm, totodată, 130 de ani de la construirea Ateneului Român, unul dintre edificiile-simbol ale culturii naţionale, şi 120 de ani de la debutul lui George Enescu sub cupola acestui spaţiu al muzelor. Sunt câteva momente speciale din istoria unei instituţii a cărei existenţă se împleteşte pe parcursul României moderne şi cu aspiraţiile noastre fundamentale”, a spus şeful statului.
*Preşedintele Klaus Iohannis i-a înmânat decoraţia lui Andrei Dimitriu, directorul general al Filarmonicii George Enescu (foto sus)