Festivalul Internațional “Musica Kronstadt 2018”
În perioada 2-9 august, Festivalul Internațional “Musica Kronstadt 2018”, ediția a V-a, ROMÂNIA 100, ediție dedicată centenarului Marii Uniri aduce la Brașov elitele muzicii clasice monidale de la Duisburger Philharmoniker, Filarmonica George Enescu, SWR Stuttgart, Conservatorul Giuseppe Verdi (Milano), Ansamblul de Muzică Contemporană din Berlin, Opera Brașov.
Muzeul Național George Enescu va pune la dispoziție, şi în acest an, o nouă expoziție – “George Enescu în vremea Marelui Război (1914 – 1918)” care va avea loc perioada 2-9 august, la Liceul de Muzică „Tudor Ciortea” Brașov.
Intrarea publicului este liberă.
Festivalul oferă o agendă unică de 8 concerte gratuite întregii comunități, o Academie de Vară alcătuită din masterclass-uri la instrumentele de suflat: oboi, clarinet, fagot, corn, precum și cursuri de corepetiție, cursuri de muzică de cameră, ansambluri orchestrale de suflători, acestea fiind destinate unui număr aproximativ de 50 de cursanți din România.
La ediţia actuală participă doi compozitori cu statutul de „compozitor în rezidență” în cadrul acestui proiect: DAN DEDIU -România și BAUDIME JAM– Franța.
În premieră națională, printr-un concurs de interpretare artistică, Festivalul și Academia “Musica Krosntadt 2018” oferă premii in valoare de 5000 de RON celor mai merituoși cursanți. Ludovic Armin Cora susține financiar acest concurs. Publicul meloman alături de juriul Academiei este invitat să jurizeze acest conurs care va avea loc la Liceul Vocațional „Tudor Ciortea” Brașov în data de 8 august, orele 10:00.
Unicitatea acestui Festival și Academii la nivel internațional constă în alcătuirea orchestrei de suflători MUSICA KRONSTADT, ansamblu care va evolua în concerte alături de dirijorii HORIA ANDREESCU, un nume de rezonanță în arta dirijorală mondială și Emil Vișenescu, un dirijor aflat la debut, extrem de talentat. Componența acestui ansamblu este format din cursanții Academiei și elitele muzicii clasice mondiale de la orchestrele mai sus menționate.
Un alt aspect unic la nivel național constă în expoziția de tehnică instrumentală și accesorii.
Ediţia din acest an a festivalului este dedicată regretatului compozitor LIVIU DĂNCEANU, care ne-a părăsit prematur anul trecut. Prof. univ. dr. Liviu Dănceanu fost invitat de onoare al Academiei | Festivalului Internațional MUSICA KRONSTADT 2017.
Co-organizatori ai acestui proiect sunt Institutul Cultural Român București si Lions Club Brașov.
PROGRAM :
2-9 august | 10:00 – 16:00 EXPOZITIA „GEORGE ENESCU ÎN VREMEA MARELUI RĂZBOI (1914-1918)
Grație parteneriatului cu Muzeul Național George Enescu București și Liceul de Muzică Tudor Ciortea Brașov, vă invităm să descoperiți universul infinit creațional si existential al legendarului George Enescu.
3, 4, august | 19:00 CONCERT JAZZ | Clubul Copiilor Brasov
Începând cu orele 19:00, în zilele de 3, 4 august, într-un spatiu feeric de la Clubul Copiilor, veți avea parte de o intâlnire unică în cadrul Academiei si Festivalului “Musica Kronstadt” cu artiștii Nicolas Simion și Sorin Zlat Quartet.
5 august | 15:00 Concertul de Deschidere | Festivalul Internațional “MUSICA KRONSTADT 2018” |
Ediția a V-a | Ediție Dedicată Centenarului Marii Uniri
DAN DEDIU, compozitor în rezidență „MUSICA KRONSTADT 2018”, ROMÂNIA 100, ne va onora cu o serie de compoziții dedicate acestui eveniment. Nu veți mai asculta un asemenea concert prea curând pentru simplul fapt ca la Brașov nu vin în timpul unei stagiuni concertistice intr-un singur concert, 11 solististi de renume mondial de la: Duisburger Philharmoniker, Filarmonica George Enescu, SWR Stuttgart, Ansamblul de Muzică Contemporană din Berlin, Concervatroul Giuseppe Verdi-Milano, Opera Brașov.
6 august | 18:00 CLASSIC MEETS JAZZ AND POP | Bastionul Țesătorilor Brașov
HORIA ANDREESCU alături de Nicolas Simion vor pune în valoare ansamblu de suflători MUSICA KRONSTADT grație unor lucrări consacrate. Vor rezona si lucrări din literatura clasică, programul concertistic urmand a fi definitivat cât de curând.
BAUDIME JAM, compozitor în rezidență „MUSICA KRONSTADT 2018”, ROMÂNIA 100, ne va onora cu o serie de compoziții/adaptări dedicate acestui eveniment.
7 august | 18:00 RECITAL DE OBOI ȘI ORGĂ | BISERICA NEAGRĂ BRAȘOV
LUDOVIC ARMIN CORA, oboi
STEFFEN SCHLANDT, orgă
Oboistul Ludovic Armin Cora (fondator al Academiei | Festivalului Internațional MUSICA KRONSTADT) împreună cu STEFFEN SCHLANDT (organistul Bisericii Negre Brașov) vor oferi un program dedicat barocului german.
8 august | 10:00 CONCURS CU PREMII ÎN VALOARE DE 5000 DE RON |
LICEUL VOCAȚIONAL „TUDOR CIORTEA” BRAȘOV
Cursanții Academiei MUSICA KRONSTADT au prilejul de a concura în cadrul acestui concurs inedit. Vor fi jurizați de către profesorii îndrumători din cadrul Academiei dar și de către publicul meloman.
9 august | 15:00 CONCERT FINAL | Academia“Musica Kronstadt 2017” | SALA PATRIA | FILARMONICA BRASOV
Diferite generații de muzicieni participanți în această Academie oferă comunității brașovene acest concert final.
Premianții concursului MUSICA KRONSTADT 2018, ROMÂNIA 100 vor evolua în acest concert alături de orchestra de suflători MUSICA KRONSTADT. Unicitatea, expresivitatea, sensibilitatea, personalitatea și carisma interpretativă sunt atuurile acestui concert final.