- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
- Klaus Iohannis, de Ziua Victoriei Revoluției – „România este într-un moment de cumpănă"
- Elenei Lasconi: „România trebuie să se desprindă de un sistem corupt și să aleagă drumul drept”
- Atac tragic la târgul de Crăciun din Magdeburg
Festivalul de Muzică Bizantină, la Iași
În perioada 27 septembrie – 1 octombrie 2017, va avea loc, la Iaşi, prima ediţie a Festivalului de Muzică Bizantină.
Timp de cinci zile, unele dintre cele mai cunoscute coruri de muzică bizantină din Grecia, Liban, Serbia, Sf. Munte Athos, Statele Unite ale Americii şi România vor face din Iaşi capitala cântului bizantin. Evenimentul, organizat de Sectorul învăţământ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, este menit să promoveze tradiţiile originare ale cântului bizantin, dar şi să informeze publicul despre legătura care există între muzica bisericească şi muzica bizantină de factură laică, aşa-numita muzică din „tinda bisericii“.
Corurile invitate la festival sunt Corul Bizantin Grec (Atena, Grecia), Corul Mănăstirii Hamatoura (Kousba, Liban), părinţii din Nea Skiti (Sfântul Munte Athos, Grecia), Corul „Sfântul Ioan Damaschin“ (Novi Sad, Serbia), Grupul „Nectarie Protopsaltul (Bucureşti, România), Ansamblul „Cappella Romana“ (Portland, Statele Unite ale Americii), Ansamblul de muzică tradiţională Chistos Tsiamoulis (Atena, Grecia), Ansamblul de muzică veche „Anton Pann“ (Bucureşti, România), Corul academic “Byzantion” (Iaşi, România), Grupul Psaltic „Chivotul“ (Iaşi, România).
„Un festival este, aşa cum îi spune şi numele, o sărbătoare. Sărbătorim la Iaşi moştenirea noastră creştină şi bizantină, tradiţia strămoşilor, dar şi nădejdea plină de bucurie a viitorului acestei arte minunate care este cântul bizantin. Cu acest gând vă aşteptăm la Iaşi, gând de descoperire şi autodescoperire în lumina artei şi spiritualităţii de care acest oraş este atât de plin“, a declarat preşedintele Festivalului, arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilierul educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor.
Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc miercuri, 27 septembrie, de la ora 12:00, în Sala „Iustin Moisescu“ a complexului mitropolitan. La deschidere va participa IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, conf. univ. dr. Maria Alexandru (Grecia) şi prof. univ. dr. Gregorios Stathis, care, cu ocazia venirii la Iaşi, va primi, în cadrul deschiderii oficiale, Distincţia de vrednicie „Crucea Moldavă“ din partea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei pentru întreaga sa activitate ştiinţifică, didactică şi interpretativă şi titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităţii de Arte „George Enescu“ din Iaşi.
Evenimentele din cadrul Festivalului vor cuprinde concerte extraordinare de muzică bizantină, slujbe religioase rostite în diferite limbi, lansare de carte şi conferinţă.