- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
- Garduri solare, nouă inovație pentru producția de energie verde
- Dacia demarează un program de concedieri voluntare
- Ordinea internațională amenințată la un nivel nemaiîntâlnit de la Războiul Rece
Feel the music – prima petrecere accesibilizată pentru persoane cu deficiențe de auz va avea loc în București
În România sunt peste 23 000 de persoane cu deficienţe de auz care se lovesc zilnic de discriminare. Doar 15% dintre ei au un loc de muncă, pentru că angajatorii nu au încredere în capacităţile lor, iar când merg la instituţiile publice, statul nu le pune la dispoziţie un interpret autorizat în limbaj mimico-gestual.
Dincolo de planul profesional, persoanele cu deficiențe de auz din România nu sunt integrate nici social, iar în ceea ce privește accesul la cultura și modalitățile de divertisment, accesul lor este mai mult decât limitat.
2019 marchează o evoluție în ceea ce privește politica de diversity and inclusion pentru comunitatea surzilor din România după ce festivalurile Electric Castle, Summer Well și Afterhills au accesibilizat mai multe concerte din festivalurile lor pentru persoanele cu deficiențe de auz.
Acest lucru a fost posibil la primul festival cu ajutorul celui mai celebru sign interpreter din US, Amber Galloway Gallego și a persoanelor din România pe care le-a instruit, iar în cazul ultimelor două festivaluri strict cu personalul din România care face parte din Asociația Surzilor.
Persoanele cu deficienţe de auz, deși nu ies neapărat în cluburi, simt muzica într-un fel sau altul – unii o dintre ei o simt în păr, alții percep vibrații în piept și picioare iar, cu ajutorul unui interpret de limbaj al semnelor, pot participa chiar și la cursuri de dans.
Cum în ultima duminică a lunii septembrie se celebrează la nivel international Ziua internațională a Surzilor, la petrecerea incluzivă a cărei gazdă este DJ-ul Eugen Rădescu, interpreții de la Asociația Surzilor din România vor traduce melodiile în limbaj mimico gestual pentru toți participanțiide pe ringul de dans, fie că aud, fie că au deficiențe de auz.
Sign Interpreters: Elisabeta Paraschiv, Bogdan Anicescu, Marieta Negru.
Un concept realizat de: Anca Spiridon, și Andreea Pietroșel, cu ajutorul Anei Ciutu.