FBI a căutat documente clasificate din domeniul nuclear la reşedinţa lui Trump
FBI a căutat documente clasificate referitoare la arme nucleare, printre altele, atunci când agenţii au percheziţionat staţiunea Mar-a-Lago a fostului preşedinte Donald Trump din Palm Beach, Florida, au declarat pentru Washington Post persoane care cunosc ancheta.
Aceştia nu au oferit detalii suplimentare pentru The Washington Post despre „ce tip de informaţii căutau agenţii” sau dacă au fost recuperate astfel de documente.
Dezvăluirea adaugă un context cheie la decizia extraordinară a Departamentului de Justiţie de a percheziţiona casa unui fost preşedinte.
După cum a informat anterior CNN, ancheta penală a început cu îngrijorări referitoare la documentele dispărute, informaţie furnizată de Arhivele Naţionale, instituţie care a făcut o sesizare penală la Departamentul de Justiţie, după ce a descoperit unele documente extrem de sensibile printre materialele ridicate de la Mar-a-Lago în ianuarie.
Cele 15 cutii conţineau unele docmente care făceau parte din programele speciale de acces (SAP), o clasificare care include protocoale pentru a limita semnificativ cine ar avea acces la informaţii, potrivit unei surse care cunoaşte ceea ce Arhivele au descoperit în cutii.
Deşi procurorul general Merrick Garland a refuzat să împărtăşească detalii specifice despre percheziţie, el a spus joi că a „aprobat personal” decizia de a solicita un mandat pentru percheziţia casei lui Trump din Florida.
„Departamentul nu ia o astfel de decizie cu uşurinţă. Acolo unde este posibil, este o practică standard să se caute mijloace mai puţin intruzive ca alternativă la o căutare şi să se limiteze la orice căutare care este întreprinsă”, a spus Garland într-o conferinţă de presă.
Procurorul general a mai spus că Departamentul de Justiţie a depus o cerere în instanţă ca mandatul de percheziţie şi chitanţa pentru percheziţia proprietăţii să fie desigilate.
Trump a declarat, joi, într-o postare pe platforma sa Truth Social, că „nu se va opune eliberării documentelor”, adăugând: „Fac un pas mai departe încurajând eliberarea imediată a acelor documente”.
De la percheziţie, republicanii de top din Congres s-au grăbit să-i ia apărarea lui Trump, considerând mişcarea ca fiind motivată politic. Fostul preşedinte a negat orice faptă greşită, susţinând că ancheta este menită să deraieze potenţiala sa acţiune de a reveni la Casa Albă.