- Cum să prepari cea mai sănătoasă cafea
- În ciuda interdicției, Italia pregătește terenul pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare
- Gigi Becali, pe listele AUR la alegerile parlamentare
- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
FABRIZIO MOCATA – TRIO PUCCINI MOODS, la Muzeul Național de Arte
Vineri, 29 martie, la ora 19:00, Institutul Cultural Italian vă invită la Sala Auditorium a Muzeului Național de Arte, strada Știrbei nr. 1, la un concert susținut de Fabrizio Mocata – pian, Gianmarco Scaglia – contrabas, Andrea Marcelli – baterie
Un proiect început în urmă cu câțiva ani cu ocazia unei stranii întâlniri pe meleaguri pucciniene l-a determinat pe pianistul sicilian Fabrizio Mocata să-i invite pe Gianmarco Scaglia la contrabas și pe Ettore Fioravanti la baterie pentru a înregistra primul său disc solo intitulat “Puccini Moods” (MM Records 2009). Alături de aranjamente de arii din operele compozitorului toscan, din Madama Butterfly, La Bohème și Turandot, ies la iveală compoziții originale semnate atât de Gianmarco Scaglia, cât și de Fabrizio Mocata. Discul este primit cu mult interes și este prezentat în cadrul mai multor Festivaluri din Italia și din străinătate, fiind mereu primit cu căldură de public și de critica de specialitate. Este prezentat pentru prima dată în 2010 într-un turneu în Africa de Sud, Zimbawe și Mozambic, iar apoi la primul Festival de Jazz Italian de la Berlin. Urmează o serie neîntreruptă de evenimente, în timpul căreia este lansat cel de-al doilea CD, “Free The Opera”. Menționăm și o altă participare importantă dincolo de ocean, Jazz Tour, la Teatro Solís din Montevideo (Uruguay).