- Casa din Home Alone a fost vândută chiar în preajma sărbătorilor
- Marcel Ciolacu explică zborurile private: „Am plătit din banii mei personali, nu din bani publici”
- Crăciunul: Istorie, Tradiții și Semnificații Profunde
- Nicușor Dan: „Să facem ce știm că trebuia făcut de 35 de ani”
- Atac masiv asupra Ucrainei în ziua de Crăciun
Tânăra pianistă Fabiola Ioniţă, în Stagiunea de marţi seară
La Sala mică a Ateneului român, marţi, 5 decembrie, va avea loc un recital de pian susţinut de Fabiola Ioniţă, în cadrul Stagiunii de marţi seară. În program vor fi lucrări de Ludwig van Beethoven, Johannes Brahms, Serghei Prokofiev.
„Am început să studiez pianul la vârsta de 6 ani, în cadrul Colegiului „Carmen Sylva”, Ploieşti, sub îndrumarea profesoarei Sanda Hîrlav Maistorovici, o profesoară eminentă, căruia îi datorez educaţia echilibrată, sănătoasă şi corectă în ceea ce priveşte stăpânirea emoţiilor şi concentrarea continuă pe scenă; mama fiind cea care mi-a îndrumat paşii către acest instrument. Ea a fost şi este călăuzitoarea şi sprijinul meu“, mărturisea tânara pianistă Fabiola Ioniţă, într-un interviu.
Fabiola Ioniţă s-a născut în Ploieşti, la 8 decembrie 1993. A început studiul pianului la vârsta de 6 ani în cadrul Liceului de Artă cu profesoara Mirela Cioschi. Din anul 2003 se lucrează cu profesoara Sanda Hîrlav Maistorovici, cadru didactic la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti. S-a perfecţionat în cadrul unor cursuri de măiestrie cu maeştrii Lory Wallfisch şi Luciano Lanfranchi (2009).
A obtinut Premiul I la Concursul International „ProPiano”(Bucuresti 2010). Participările la Olimpiadele Naţionale de Muzică dintre anii 2007-2011 au fost, de asemenea, încununate de succes, eleva dobândind de fiecare dată premii şi menţiuni.
În luna ianuarie 2010 a interpretat Concertul nr.3 de Ludwig van Beethoven, alături de Orchestra Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploieşti, sub bagheta maestrului Ilarion Ionescu Galaţi.
Programul de marţi
Ludwig van Beethoven Sonata nr. 23, în fa minor, op. 57, Appassionata
Johannes Brahms Şase piese pentru pian, op. 118
Serghei Prokofiev Sonata nr. 6, în la major, op. 82