- Cum să prepari cea mai sănătoasă cafea
- În ciuda interdicției, Italia pregătește terenul pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare
- Gigi Becali, pe listele AUR la alegerile parlamentare
- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
Expoziţii, concerte, ateliere, proiecţii la Noaptea Muzeelor, sâmbătă, în Bucureşti
Noaptea Muzeelor, organizată de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România, va avea loc anul acesta sâmbătă, 19 mai, cu participarea a peste 180 de muzee şi organizaţii partenere din ţară şi din Bucureşti.
*** Muzeul Naţional de Artă al României dă startul sezonului estival cu o ofertă variată de expoziţii temporare (‘Mihail Grecu – Între metaforă şi realitate’, ‘Ştefan Luchian – maestrul graficii româneşti’ şi ‘World Press Photo’ (deschise între orele 18,00 – 5,00) şi ateliere creative pentru toate vârstele (între orele 18,00 – 23,30).
*** Muzeul Naţional de Istorie a României îşi deschide porţile pentru a primi vizitatorii numeroşi, pe care-i aşteaptă cu ateliere educative şi de creaţie, momente de reconstituire istorică şi militară, un concert extraordinar şi o vânătoare virtuală de simboluri strămoşeşti.
*** Vizitarea unor saloane, vernisajul unei expoziţii a elevilor de la Liceul “Tonitza” sau reconstituirea istorico-militară a atmosferei Primului Război Mondial constituie doar câteva dintre ofertele Muzeului Naţional Cotroceni, destinate vizitatorilor.
*** Muzeul Naţional “George Enescu” va fi deschis între orele 18,00 şi 0,30, iar în acest interval vor avea loc recitaluri de muzică clasică, un concert de chitară, un concert de percuţie, un concert de muzică fusion, dar şi un recital de vioară susţinut de Ştefan Şimonca Opriţa, care va cânta pe una dintre viorile preferate de George Enescu.
*** Muzeul Naţional de Geologie leagă Noaptea Muzeelor de comemorarea celor trei mari geologi români care au făcut parte din comisia de experţi ce a însoţit delegaţia României la Conferinţa de Pace de la Paris. Totodată, va fi inaugurată expoziţia “Centenar geologic” (cu obiecte care făceau parte din dotarea unui geolog atunci când pleca pe teren), va putea fi vizitată expoziţia permanentă a muzeului, precum şi o expoziţie cu informaţii despre cutremure, realizată în colaborare cu Institutul Naţional de Fizică a Pământului. Amatorii vor putea achiziţiona pietre, minerale şi fosile în cadrul “Expo-cristal”.
*** Toate cele opt muzee din structura Muzeului Municipiului Bucureşti sunt deschise pentru public. La Palatul Suţu, din program fac parte reconstituiri istorice, statui vivante şi un concert, iar la Casa Filipescu Cesianu, dincolo de expoziţii, bucureştenii vor putea urmări spectacole susţinute de actorii Marius Bodochi şi Irina Movilă, dar şi de muzicienii Cristian Soleanu şi Constantin Urziceanu.
*** Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa” anunţă că a pregătit o serie de activităţi care includ expoziţii temporare, dar şi proiecţii de filme documentare, colectare a insectelor nocturne şi de interceptare a liliecilor din curtea muzeului, precum şi alte surprize care vor face deliciul unei adevărate aventuri a cunoaşterii’.
*** Muzeul Ţăranului Român va fi deschis între orele 18,00 şi 1,00, oferind publicului o expoziţie temporară de fotografie realizată de fotograful basarabean Zaharia Cuşnir, filme documentare şi poveşti etnologice, prezentate de Şerban Anghelescu.
*** Sub titlul ‘Şi noi suntem România 100’, Muzeul Naţional al Aviaţiei Române îşi invită prietenii la spectacol pe legendarul aerodrom Pipera – concerte de muzică pop-rock live, teatru de comedie, proiecţii video, expoziţii ale paraşutiştilor, aviatorilor, militarilor, expoziţii de machete şi fotografii.
*** Sub genericul “Memoria Marii Uniri în Muzeul Bellu”, evenimentul din Noaptea Muzeelor include tururi ghidate, dar şi un program de muzică instrumentală şi vocal-instrumentală, o piesă de teatru, precum şi o tombolă cu premii (mape filatelice, medalii, stick-uri cu filme documentare).
*** În acest an, ARCEN organizează “Noaptea albă în District 40”, 2018 fiind, totodată, primul an în care poate fi vizitat muzeul ‘Micul Paris’, Muzeul parfumului, Muzeul antreprenoriatului, Muzeul kitsch-ului şi Muzeul colecţiilor de maşini Ţiriac.
Ediţia din acest an a evenimentului cuprinde şi proiecte gândite pentru o interacţiune cât “mai prietenoasă” între muzee şi vizitatori, Questo oferind şi în 2018 trasee muzeale digitale care pot fi explorate gratuit.
În Noaptea Muzeelor, Regia Autonomă de Transport Bucureşti va pune la dispoziţia călătorilor linii cu orar prelungit, între orele 19,00 – 4,00, linia 362 urmând a funcţiona cu un astfel de program. De asemenea, preluarea fluxului de călători se va face şi prin liniile de noapte care converg către zona centrală a Capitalei, respectiv N102, N104, N105, N106, N107, N108, N109, N110, N111, N112, N114, N115, N116, N117, N119 şi N121, pe întreg parcursul nopţii.