- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
- Klaus Iohannis, de Ziua Victoriei Revoluției – „România este într-un moment de cumpănă"
- Elenei Lasconi: „România trebuie să se desprindă de un sistem corupt și să aleagă drumul drept”
- Atac tragic la târgul de Crăciun din Magdeburg
Ștefan Bucătaru – „50 de ani de pictură”
Expoziția comemorativă Ștefan Bucătaru – “50 de ani de pictură” care va putea fi vizitată între 7-31 martie 2019, în Foaierul Media (aripa Intercontinental) al Teatrului Național ”I.L. Caragiale”, reprezintă un frumos omagiu adus artistului de către fiul său.
58 de lucrări (uleiuri pe pânză și carton), atent și exigent selectate de Mădălina Mirea, curatorul acestei expoziții, din zecile de lucrări pe care Ștefan Bucătaru le-a pictat de-a lungul unei vieți dedicate artei și pedagogiei artistice, lucrări păstrate în colecția familiei, vor putea fi văzute de publicul larg.
Elev al lui Camil Ressu la Academia de Arte Frumoase din București, Ștefan Bucătaru (1923-2001) a pictat cu precădere subiecte inspirate din viața satului, dar și nenumărate peisaje și naturi moarte, fiind prezent cu prima sa expoziție personală în 1957, la Școala tehnică de Chimie, acolo unde preda desenul și pictura. Membru al Societății de Muzică și Desen, vice-președinte al Cenaclului “Ion Andreescu” din București. A fost apreciat și elogiat în presa scrisă a vremii și s-a bucurat de aprecierile maeștrilor Corneliu Baba, Alexandru Cumpătă, Grigore Vânătoru, Alexandru Ciucurencu, Constantin Piliuță.
Expoziția va putea fi vizitată zilnic între orele 10.00-18.00.