- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
- Klaus Iohannis, de Ziua Victoriei Revoluției – „România este într-un moment de cumpănă"
- Elenei Lasconi: „România trebuie să se desprindă de un sistem corupt și să aleagă drumul drept”
- Atac tragic la târgul de Crăciun din Magdeburg
Expoziţia de costum tradiţional ‘Un veac de frumuseţe’
Expoziţia de costum tradiţional „Un veac de frumuseţe”, în cadrul căreia vor fi prezentate costume din toate zonele ţării şi ale minorităţilor etnice, va fi vernisată joi, la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”.
Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, expoziţia va cuprinde peste 200 de piese de patrimoniu din colecţiile muzeului, care vor convinge vizitatorii că ”femeile au creat adevărate opere de artă, în lungile ierni la lumina opaiţului sau lumânării”.
„Cu mâinile pline de bătături şi arse de soarele verii, au ştiut să ţeasă o pânză fină ca un abur, au ştiut să brodeze cu fir de aur şi să croiască rochii, cămăşi, sumane, pe care de zeci de ani marii creatori de modă încearcă în zadar să le copieze„, se arată în comunicatul citat.
Potrivit organizatorilor, femeile au scris istorii şi au fost alături de soţii lor atunci când s-a realizat Marea Unire şi, de fiecare dată, au purtat cu mândrie costumul popular şi l-au făcut celebru.
”În anul Centenarului Marii Uniri nu puteam să nu ne gândim la femeile care şi-au petrecut soţii când au plecat pe front, care au fost nevoite să plece în pribegie. Este un veac în care femeile românce au trăit adevărate tragedii: în Primul Război Mondial şi-au pierdut soţii, taţii, au ajuns în prizonierat, au trăit dramele celui de-Al Doilea Război Mondial, au fost aruncate în închisorile comuniste, au fost la Canal, au pierdut totul de nenumărate ori şi au reuşit de fiecare dată să se reinventeze şi să o ia de la capăt. Dar cel mai important lucru: au ştiut să nu îşi piardă frumuseţea interioară. Au scris istorii şi au fost alături de soţii lor atunci când s-a realizat Marea Unire. De fiecare dată, au purtat cu mândrie costumul nostru popular şi l-au făcut celebru. Regina Maria este cea care a făcut cunoscut costumul nostru popular peste tot în lume’‘, precizează organizatorii.
Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 26 iulie – 1 septembrie.