Explozie în apropierea aeroportului din Kabul

Secretarul de presă al Pentagonului a anunțat joi că o explozie a avut loc în afara aeroportului din Kabul, relatează Reuters. Trei soldați americani au fost răniți în explozie, dar încă nu se știe numărul total al victimelor și naționalitățile acestora.

Ministerul turc al Apărării a spus că au fost două explozii în apropierea aeroportului din Kabul, însă nu există nicio victimă printre soldații turci.

17.20: Trei militari americani au fost răniți în explozia de la Kabul.

17.10 Un oficial american spune că există victime, dar nu există detalii privind numărul sau naționalitățile.

 

Informațiile inițiale arată că explozia a fost provocată atentat sinucigaş, potrivit unui oficial american citat de Reuters.

Președintele SUA, Joe Biden, a fost informat despre explozie, potrivit unui oficial de la Casa Albă. Biden se afla într-o întâlnire cu oficialii de securitate despre situația din Afganistan, unde Statele Unite se află pe ultimele sute de metri înainte de încheierea războiului de 20 de ani, când a fost raportată prima dată explozia, potrivit unei persoane familiare cu această chestiune.