- Casa din Home Alone a fost vândută chiar în preajma sărbătorilor
- Marcel Ciolacu explică zborurile private: „Am plătit din banii mei personali, nu din bani publici”
- Crăciunul: Istorie, Tradiții și Semnificații Profunde
- Nicușor Dan: „Să facem ce știm că trebuia făcut de 35 de ani”
- Atac masiv asupra Ucrainei în ziua de Crăciun
Europarlamentarul independent Nicu Ştefănuţă a fost ales vicepreşedinte al Parlamentului European
Getting your Trinity Audio player ready...
|
Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță a fost ales vicepreședinte al Parlamentului European în cadrul sesiunii plenare de la Strasbourg. Ștefănuță, propus săptămâna trecută de Grupul Verzilor pentru acest rol, a obținut 347 de voturi, devenind unul dintre cei 14 vicepreședinți ai instituției.
Într-un comunicat oficial, Ștefănuță a declarat: „Este o onoare pentru mine să devin astăzi Vicepreședinte al Parlamentului European, dar și o mare responsabilitate. Îmi propun să aduc Parlamentul mai aproape de oameni, în special de tineri. Criza socială, inegalitatea, discriminarea, îi fac pe tineri să fie îngrijorați de viitor. Noi, întregul birou al Parlamentului, avem datoria să le arătăm că democrația europeană funcționează, că drepturile lor sunt respectate și că vocea lor este ascultată”.
Vicepreședinții, împreună cu președintele și chestorii, formează Biroul Parlamentului European, responsabil de deciziile legate de organizarea internă a instituției. În timp ce președintele supraveghează activitatea Parlamentului și îl reprezintă în aspectele juridice și în relațiile externe, anumite atribuții pot fi delegate vicepreședinților, care au și rolul de a prezida sesiunile plenare în absența președintelui. Mandatul președintelui și al vicepreședinților este de doi ani și jumătate.
Ștefănuță a subliniat importanța restabilirii încrederii în Parlamentul European: „Încrederea în Parlamentul European a fost zdruncinată, iar fiecare dintre noi avem responsabilitatea să o restabilim. Îmi propun să continui, alături de ceilalți colegi, munca Biroului anterior privind transparența, buna guvernanță și restabilirea încrederii cetățenilor noștri. Trebuie să arătăm oamenilor că Parlamentul European nu este doar o instituție, ci un simbol care promovează valorile europene, care respectă drepturile fiecăruia dintre noi. Voi face tot ce stă în mâinile mele ca problemele sociale, problemele tinerilor, problemele minorităților să fie auzite, dar și rezolvate”.