- Cum să prepari cea mai sănătoasă cafea
- În ciuda interdicției, Italia pregătește terenul pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare
- Gigi Becali, pe listele AUR la alegerile parlamentare
- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
Eugen Suciu, sărbătorit la Green Hours
Între 21 şi 27 august, Muzeul Naţional al Limbii şi Literaturii Române organizează spectacole de teatru, dezbateri, concerte de muzică folk, ateliere de manufacturat hârtia şi tururi ghidate cu scriitori, muzeografi pentru o zi. Printre aceste evenimente se numără şi cel de miercuri, 23 august, de la ora 19.00, de la Green Hours, dedicat lui Eugen Suciu.
Seara de poezie şi jazz îi este dedicată poetului Eugen Suciu, cu ocazia împlinirii de către acesta a vârstei de 65 de ani. Muzica va fi asigurată de Mircea Tiberian (pian) şi Ion Bogdan Ştefănescu (flaut), iar evenimentul va fi prezentat de scriitorul Ioan Groşan. De asemenea, invitaţi vor fi poeţii Ioan Es. Pop şi Adrian Pârvu.
Este selectat cu poeme în Antologia poeţilor tineri, alcătuită de George Alboiu (Ed. Cartea Românească, 1982) şi cu un articol de opinie în antologia „Competiţia continuă. Generaţia '80 în texte teoretice”, alcătuită de Gheorghe Craciun (Ed. Vlasie, 1994; ediţia a li-a, Ed. Paralela 45, 1998).
În 1991 îi apare volumul „Cinema Union”, la Universitatea de Artă din Bucureşti. Volumul “Bucuria anonimatului” a fost reeditat în 2011, la Editura Semne (grafică Mircia Dumitrescu), fiind însoţit de un CD (Mircea Tiberian). În 2011, apare volumul de versuri „Motanul”, Editura Cartea Românească (cu traduceri în germană, franceză, engleză de Gerhardt Csejka, Dinu Flămând şi Florin Bican).