- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
- Klaus Iohannis, de Ziua Victoriei Revoluției – „România este într-un moment de cumpănă"
- Elenei Lasconi: „România trebuie să se desprindă de un sistem corupt și să aleagă drumul drept”
- Atac tragic la târgul de Crăciun din Magdeburg
Ethnotic Project la Clubul de Jazz și Blues ICR
O nouă întâlnire cu muzica de calitate este găzduită de Clubul de Jazz şi Blues ICR miercuri, 4 mai 2016, în Sala mare a Institutului Cultural Român, din Aleea Alexandru nr. 38, cu începere de la ora 19.00. Tema aleasă spre expunere de către Florian Lungu, ilustrată audiovideo, se raportează la un fenomen muzical de mare actualitate – ethno-jazzul, reprezentând fuziunea/interferenţele dintre nesecata sursă de inspiraţie a folclorului și limbajul creativ al jazzului. Nume definitorii ale jazzului autohton precum Jancy Körössy, Johnny Răducanu, Richard Oschanitzky, Aura Urziceanu, Harry Tavitian, Nicolas Simion s-au raportat benefic în realizările lor la acest generos context.
În partea a doua a serii vor evolua live Irina Sârbu şi coechipierii săi, reuniţi în grupul „Ethnotic Project". Un recital plin de culoare, vitalitate, exuberanţă şi diversitate. Cu inflexiuni deosebit de suple, valorificate printr-o tehnică vocală de invidiat, cu pregnanţa timbrală egală în toate registrele unui glas de mare întindere, Irina Sârbu îşi seduce auditorii prin vervă şi patos, etalând o extinsă paletă de trăiri, de la ingenuitatea vădită în balade până la fervoarea şi dinamismul exploziv din intervenţiile improvizatorice scat,oferite în temele de tempo alert. Partenerii instrumentişti ai discursului vocal sunt fraţii Cezar Cazanoi (flaut şi caval) şi Anatol Cazanoi (ţambal), Capriel Dedeian (ghitară), cu toţi admirabili improvizatori, acompaniaţi de pregnanta secţie ritmică alcătuită din Laurenţiu Horjea (ghitară bass) şi Dragoş Mihu (baterie, percuţie). Intrarea la acest spectacol de ethno-jazz este liberă. Sunteţi cu toţii invitaţi.