Este ridicată carantina în Suceava și în localitățile limitrofe

Carantina în municipiul Suceava – cel mai mare focar de coronavirus din România – și în localitățile limitrofe este ridicată începând de miercuri seară, a anunțat ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela. Măsura a fost luată printr-o nouă ordonanță militară.

Vela a anunțat că a fost emisă Ordonanţa militară nr. 12, prin care de miercuri seară este ridicată carantina în municipiul Suceava și în cele opt comune în care era impusă această măsură: Adâncata, Salcea, Ipotești, Bosanci, Moara, Șcheia, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei.

Vela a ținut să transmită un nou mesaj românilor, spunând că “împreună vom trece cu bine și peste aceasta”.
 
El a afirmat că ordonanțele militare emise în perioada stării de urgență “nu au făcut decât să consolideze acest zid împotriva unui inamic invizibil și extrem de agresiv”.
 
Autoritățile au instituit carantina în municipiul Suceava și în 8 localități învecinate începând cu 30 martie. Până miercuri, în județul Suceava au fost confirmate 3.283 de cazuri de COVID-19. La nivel național, au fost raportate 15.778 de cazuri de coronavirus.
 
Cele mai importante declarații ale lui Marcel Vela:
  • A fost emisă o nouă ordonanță militară, ordonanța nr 12
  • Din această seară, se ridică măsura de carantinare în municipiul Suceava şi în zona limitrofă, formată din următoarele opt comune: Adâncata, Salcia, Ipoteşti, Bosanci, Moara, Şcheia, Pătrăuţi şi Mitocu Dragomirnei
  • Aş dori să mulţumesc compatrioţilor din judeţul Suceava pentru efortul, dăruirea şi implicarea lor din această perioadă, când prin tot ceea ce au făcut, au avut grijă de sănătatea celor dragi şi au protejat pe ceilalţi cetăţeni din zonele limitrofe şi din toată ţara. Sunteţi eroii noştri, sunteţi nişte învingători
  • Mulțumesc medicilor, prefectului, președintelui Consiliului Județean
  • Ordonanţele militare, toate mesajele care au venit către dumneavoastră, şi care nu au fost puţine, nu au făcut altceva decât să consolideze acest zid împotriva unui inamic invizibil şi extrem de agresiv. Ne-a făcut să realizăm că suntem mai puternici doar împreună.
  • Cum nu există viitor fără prezent, aşa nu poate exista o naţiune puternică fără unitate. Şi acum, în această perioadă grea, am arătat mai mult ca niciodată că putem fi uniţi.
  • Trebuie să tratăm fiecare zi cu responsabilitate, să ne gândim la sănătatea noastră şi la sănătatea celor apropiaţi sufletului nostru în fiecare clipă. Într-o luptă venită prin surprindere, cu toţii am găsit puterea de a ne aduna şi de a fi responsabili. Ştim exact ce avem de făcut acum, astăzi, să respectăm toate indicaţiile, începând cu distanţarea socială, până la acest simplu spălat pe mâini pentru 20 de secunde
  • Cu toţii ne-am adaptat continuu şi constant. În această luptă nu a existat de multe ori o schiţă, pentru că nu a mai fost un asemenea război şi previziunea unui deznodământ exact pentru că duşmanul a fost invizibil, a fost extrem de periculos şi agresiv.
  • Poate că au existat momente în care fiecare dintre noi am fost uimiţi de acest pericol care pune viaţa la încercare. Vă asigur că au fost momente în care întotdeauna ne-am gândit la binele dumneavoastră şi la cum putem face resimţită cât mai puţin această bătălie, care nu a fost şi nu este uşoară.
  • Vă mulţumesc tuturor pentru că sunteţi parte în această lupă împotriva unui coronavirus care uimeşte întreaga lume medicală. Vă mulţumesc că aţi respectat ordonanţele şi pentru că mulţi români trăiesc astăzi datorită efortului şi sacrificiului dumneavoastră. Pot, ca ministru al afacerilor interne, să vă garantez, împreună cu toţi colegii mei din guvern, că vom trece cu bine şi peste aceasta
  • Dumnezeu să binecuvânteze România