Epidemia provocată de noul virus din China trece la alt nivel: Oficial, numărul pacienților s-a triplat, dar unii experți spun că infecțiile ar fi mult mai multe

Epidemia noului coronavirus din China s-a extins în și mai multe orașe, au anunțat luni autoritățile chineze. Numărul pacienților s-a triplat, iar o a treia persoană a murit, stârnind îngrijorări privind ținerea sub control a bolii, transmite Reuters.

Situația ar putea fi mult mai gravă, experți britanici declarând pentru BBC că numărul celor infectați ar putea fi de 1.700, mult mai mare decât statisticile oficiale furnizate de chinezi.

Luni, autoritățile sud-coreene au anunțat că a consemnat primul caz confirmat de coronavirus, o femeie de 35 de ani ce venea din China fiind izolată încă din aeroport pentru că prezenta mai multe simptome, printre care și febră mare. Amintim că, săptămâna trecută, în Thailanda au fost consemnate două astfel de cazuri, iar în Japonia unul.

Virusul se răspândește nu numai în străinătate, ci și pe teritoriul Chinei. Comisia pentru sănătate Daxing a anunțat că în Beijing au fost confirmate două cazuri, iar autoritățile din provincia Guyangdong au transmis că un caz a fost consemnat și în Shenzen.

Acestea sunt primele infecții raportate în afara orașului Wuhan, locul unde a apărut virusul.

Autoritățile locale din Wuhan au informat că în weekend au apărut 136 de cazuri de pneumonie provocate de virus, acestea adăugându-se la cele 62 de cazuri deja confirmate. De asemenea, duminică a fost înregistrat al treilea deces provocat de boală.

Numărul bolnavilor a trecut deja -potrivit cifrelor oficiale – de 200, subliniind cât de dificilă este ținerea sub control a epidemiei. Mai ales că, săptămâna aceasta începe perioada sărbătorilor de An Nou chinezesc, când sute de milioane de oameni vor face călătorii în interiorul Chinei, dar și în afara țării.

Virusul ține de aceeași familie de coronavirusuri ca cel SARS care a ucis aproape 800 de oameni la nivel global în 2002-2003, epidemie care a avut originea tot în China. Comisia Națională pentru Sănătate din China a transmis în weekend că a majorat eforturile de prevenție, dar a recunoscut că tot nu știe care este sursa virusului.

Epidemia este unul dintre cele mai discutate subiecte de pe rețeaua socială chineză Weibo, mulți utilizatori fiind îngrijorați pentru sănătatea lor. ”Cine știe câți oameni au fost în Wuhan și nu-și dau seama că deja sunt infectați”, a spus un utilizator.

Global Times, ziar ce ține de People’s Daily, grupul editorial oficial al Partidului Comunist, a scris într-un editorial că guvernul trebuie să dezvăluie toate informațiile pentru a nu repeta greșelile făcute în cazul SARS. Atunci, oficialii chinezi au ascuns epidemia timp de săptămâni, recunoscând problema abia după ce numărul morților a crescut, iar zvonurile se răspândiseră peste tot.

”Ascunderea informațiilor ar fi o lovitură serioasă pentru credibilitatea guvernului și ar putea provoca o panică și mai mare”, se spune în editorial.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a avertizat că noul coronavirus din China s-ar putea răspândi la nivel mondial și a îndemnat spitalele din întreaga lume să se pregătească pentru acest scenariu.

Coronavirusurile fac parte dintr-o mare familie de virusuri care provoacă boli diverse, de la răceala comună la SARS, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Simptomele sunt și ele diverse, de la febră la insuficiență renală, iar, în unele cazuri, la deces. Unele se transmit ușor de la o persoană la alta, altele, nu.
 
Virusul SARS a infectat peste 8.000 de oameni și a ucis 774, într-o epidemie care a afectat Asia și apoi 37 de țări, în perioada 2002-2003. Un coronavirus este vinovat și de MERS (Sindromul Respirator din Orientul Mijlociu), identificat inițial în Arabia Saudită, în 2012. MERS a ucis 851 de oameni la nivel global, potrivit OMS.
 
Noul coronavirus detectat în Wuhan nu pare a fi atât de puternic precum SARS și MERS, având drept simptome principale febra și dificultățile respiratorii.