- Cum să prepari cea mai sănătoasă cafea
- În ciuda interdicției, Italia pregătește terenul pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare
- Gigi Becali, pe listele AUR la alegerile parlamentare
- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
Enel X intră în parteneriat cu Comisia Europeană și BEI pentru instalarea de stații de încărcare a vehiculelor electrice în România, Italia şi Spania
Enel X, divizia de servicii energetice avansate a Grupului Enel, va instala 3.000 de staţii de încărcare a vehiculelor electrice în România, Italia şi Spania până în 2022.
Acestea vor fi amplasate în special de-a lungul autostrăzilor şi drumurilor principale care fac parte din coridoarele de transport europene.
Enel X a contribuit la obținerea unei finanțări complete pentru proiectul AMBRA-Electrify Europe (AMBRA-E), care prevede instalarea de stații de încărcare a vehiculelor electrice în Italia, Spania și România.
Proiectul este co-finanțat de Agenția Executivă pentru Inovații și Rețele (INEA) a Comisiei Europene, prin programul Connecting Europe Facility, și Banca Europeană de Investiții (BEI), precum și de Enel X, prin resurse proprii.
Stațiile de încărcare vor deveni parte a rețelei publice de infrastructură de încărcare a Enel X în Italia, Spania și România, și vor include modelele Quick (până la 22 kW AC), Fast (până la 50 kW DC fiecare) și Ultra-Fast (până la 350 kW DC fiecare).
Întreaga rețea va fi accesibilă pentru utilizatorii înregistrați prin aplicația Enel X Juice Pass, precum și prin intermediul partenerilor de interoperabilitate ai Enel X, în timp ce utilizatorii neînregistrați vor efectua plăți ad hoc.
Proiectul AMBRA-E își propune să reducă timpii de încărcare necesari călătoriilor pe distanțe lungi în Italia, Spania și România, în vederea consolidării mobilității electrice transfrontaliere.
Comisia Europeană a selectat proiectul AMBRA-E în 2017 în CEF Blending Call, care combină diferite instrumente de finanțare, cu scopul de a maximiza implicarea și capitalul în favoarea inițiativelor de transport curat care minimizează dependența de petrol și atenuează impactul transportului asupra mediului.
Proiectul prevede o investiție totală de 70,75 de milioane de euro, a cărei finanțare include 14,15 milioane de euro dintr-o finanțare acordată de Comisia Europeană prin INEA, care a dat startul instalării de puncte de încărcare standardizate accesibile tuturor utilizatorilor de vehicule electrice, cu scopul de a reduce diferența de adoptare a tehnologiei de mobilitate electrică în statele membre ale UE.
În plus, o parte din împrumutul de 115 milioane de euro semnat cu Banca Europeană de Investiții (BEI) în 2018 pentru instalarea a până la 14.000 de puncte de încărcare publice în toată Italia până în 2022 va fi angajată prin intermediul acestui proiect.
Enel X este divizia globală de afaceri a Enel dedicată dezvoltării de produse inovatoare și soluții digitale în sectoarele în care energia prezintă cel mai mare potențial de transformare: orașe, case, industrii și mobilitate electrică.
Compania este lider global în soluții de echilibrare a rețelei prin managementul consumului, cu o capacitate de management al consumului de peste 6 GW la nivel mondial, repartizată în America, Europa, Asia și Oceania.