- Cum să prepari cea mai sănătoasă cafea
- În ciuda interdicției, Italia pregătește terenul pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare
- Gigi Becali, pe listele AUR la alegerile parlamentare
- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
Ediție Specială dedicată Majestății Sale, Regele Mihai I
Începând cu ora 12.00 (în reluare la ora 20:00), Radio Clasic retransmite o Ediție Specială dedicată Majestății Sale.
Istoricul și scriitorul Filip Iorga ne ajută să rememorăm momente importante din viața Regelui. În această călătorie ne va însoți muzica Regelui, câteva dintre lucrările preferate ale Majestății Sale.
Regele Mihai I s-a născut pe 25 octombrie 1921, la Sinaia. El a fost rege al României între 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930, precum și între 6 septembrie 1940 și 30 decembrie 1947. Este unul dintre puținii foști șefi de stat în viață din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Fiu al principelui moștenitor Carol, Mihai a moștenit de la naștere titlurile de principe al României și principe de Hohenzollern-Sigmaringen (la care a renunțat mai târziu).