- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
- Klaus Iohannis, de Ziua Victoriei Revoluției – „România este într-un moment de cumpănă"
- Elenei Lasconi: „România trebuie să se desprindă de un sistem corupt și să aleagă drumul drept”
- Atac tragic la târgul de Crăciun din Magdeburg
Drama „Roma”, de Alfonso Cuaron, a primit Leul de Aur la Festivalul de Film de la Veneţia 2018
Drama în alb şi negru „Roma”, de Alfonso Cuaron, a primit Leul de Aur la cea de-a 75-a ediţie a Festivalului de Film de la Veneţia, care s-a încheiat sâmbătă seară, iar acesta este primul lungmetraj marca Netflix care câştigă prestigiosul trofeu, potrivit Variety.
Acesta este al doilea an consecutiv când Leul de Aur este acordat unui film semnat de un cineast mexican, după ce, în 2017, trofeul i-a fost acordat lui Guillermo del Toro – preşedintele juriului festivalului de anul acesta -, pentru pelicula „Forma apei/ The Shape Of Water”, care, ulterior, a primit şi premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj.
„Roma” este o odă adusă oraşului natal al lui Alfonso Cuaron, Ciudad de Mexico, la începuturile anilor 1970, despre care cineastul a declarat în festival că este „incredibil de plin de semnificaţii” pentru el.
Cuaron a fost preşedintele juriului la Veneţia în 2011, iar, în 2013, a deschis evenimentul cu „Gravity”, recompensat cu şapte premii Oscar.
Astfel, Nemes a primit premiul Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film (FIPRESCI Award), organizaţie care a mai recompensat cea mai bună peliculă din secţiunea Orizzonti şi cele paralele, „Lissa Ammetsajjel/ Still Recording”, de Saeed Al Batal şi Ghiath Ayoub.
Regizorul maghiar Laszlo Nemes, care a câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun film străin în 2016, cu „Son of Saul”, în care a jucat acelaşi Levente Molnár, a revenit anul acesta cu „Sunset”. Acţiunea filmului are loc în Budapesta, în 1913, când oraşul era considerat capitală culturală a Europei.
De asemenea, debutul în limba engleză al regizorului francez Jacques Audiard, „The Sister Brothers”, o coproducţie Franţa/ SUA/ România/ Spania, un western comic noir, în care joacă Jake Gyllenhaal şi Joaquin Phoenix, a primit premiul Leul de Argint pentru regie.
Comedia neagră „The Favourite”, de Yorgos Lanthimos, a primit marele premiu al juriului, precum şi Coppa Volpi pentru cea mai bună actriţă, Olivia Colman. Coppa Volpi pentru cel mai bun actor i-a revenit lui Willem Dafoe, pentru rolul Vincent Van Gogh din drama lui Julian Schnabel „At Eternity’s Gate”.
Festivalul de Film de la Veneţia a avut loc în perioada 29 august – 8 septembrie.
Prezentăm mai jos lista principalilor câştigători ai ediţiei din 2018 a Festivalului de Film de la Veneţia:
Leul de Aur: „Roma”, de Alfonso Cuaron
Marele premiu al juriului: „The Favourite”, de Yorgos Lanthimos
Leul de Argint pentru cea mai bună regie: Jacques Audiard, „The Sisters Brothers”
Coppa Volpi pentru cea mai bună actriţă: Olivia Colman, „The Favourite”
Coppa Volpi pentru cel mai bun actor: Willem Dafoe, „At Eternity’s Gate”