- Autoritatea de concurență din Marea Britanie acuză Google de tactici anticoncurențiale pe piața de publicitate
- Progrese semnificative în înțelegerea depresiei
- Salvarea pădurilor presupune mai mult decât a planta copaci
- Sérgio Mendes, legenda braziliană a bossa nova, a murit la vârsta de 83 de ani
- Cel mai rapid supercomputer din lume își depășește limitele
Dramă la Spitalul de Psihiatrie Murgeni, județul Vaslui
Getting your Trinity Audio player ready...
|
Trei pacienți de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni, județul Vaslui, au murit și un altul este în stare gravă, după ce toți cei internați au mâncat alimente pe bază de pește, oferite de o mănăstire. Alți 29 de pacienți sunt transferați la Spitalul din Bârlad și la UPU Vaslui. La Spitalul din Murgeni sunt internate peste o sută de persoane.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), pentru gestionarea optimă a situației apărută la Spitalul de Psihiatrie din localitatea Murgeni, a fost dispusă măsura alocării resurselor necesare evaluării acestora și transportul la spital pentru investigații amănunțite de specialitate. Au fost trimise o autospecială pentru transport victime multiple din cadrul ISU Vaslui, precum și 4 ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță Vaslui. Ulterior, resursele au fost suplimentate cu un microbuz de la ISU Vaslui, o autospecială pentru transport victime multiple din cadrul ISU Iași și o ambulanță de terapie intensivă mobilă, cu personal medical din cadrul SMURD Iași.
Din nefericire, pentru 3 dintre bolnavi, care se aflau în stop cardio-respirator, a fost necesară aplicarea manevrelor salvatoare de viață, însă aceștia au fost declarați decedați, iar o altă persoană aflată în stare comatoasă a fost transportată la CPU Bârlad. Din datele furnizate de echipajele medicale, au fost identificați alți 29 pacienți, conștienți, care prezintă simptomatologie specifică, urmând a fi transferați preventiv la CPU Bârlad, respectiv UPU Vaslui, pentru monitorizarea evoluției stării acestora de sănătate.
Medicul Dan Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui, a declarat că 27 de pacienți cu simptome specifice bolii digestive sunt transferați de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni la Spitalul din Bârlad. Conform acestuia, misiunea de la Spitalul Murgeni nu se încheie odată cu transferul celor 27 de bolnavi, iar echipajele rămân în alertă, în condițiile în care la Spitalul de la Murgeni sunt internați peste o sută de bolnavi cu afecțiuni psihiatrice.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Podul Înalt” al județului Vaslui au anunțat că ISU a fost solicitat să asigure transportul unor pacienți de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni către Spitalul Municipal “Elena Beldiman” Bârlad. Transportul pacienților va fi asigurat cu o autospecială pentru transport personal și victime multiple (ATPVM), o ambulanță SMURD tip C1 (TIM) și un microbuz aparținând ISU Vaslui. De la ISUJ Iași se deplasează către Spitalul Municipal Bârlad o ambulanță SMURD tip C1 (Terapie Intensivă Mobilă) și o autospecială pentru transport personal și victime multiple.
La ora transmiterii acestei știri, autoritățile din Vaslui organizează transferul altor 20 de pacienți internați la Spitalul Murgeni, care prezintă simptomatologie digestivă. Transferul este coordonat de ISU Vaslui și va fi efectuat cu ambulanța de victime multiple și două ambulanțe SAJ.
La ora 18:30, reprezentanții Ministerului Sănătății au fost anunțați verbal de DSP Vaslui, referitor la o situație gravă apărută la Spitalul de Psihiatrie Murgeni, aflat în subordinea primăriei din localitate. În cursul zilei de