VIDEO: Draga Olteanu-Matei, sărbătorită la a 85-a aniversare

Actriţa Draga Olteanu-Matei a fost sărbătorită, miercuri seară, cu ocazia celei de-a 85-a aniversări, de oraşul care a adoptat-o, Piatra-Neamţ, unde a fost organizat un spectacol care i-a fost dedicat.

Bucureşteancă, Draga Olteanu-Matei a fost sărbătorită miercuri seara la Cinema Dacia din Piatra-Neamţ, oraş în care s-a mutat în urmă cu 11 ani. Acesta a fost oraşul natal al medicului Ion Matei, care i-a fost soţ actriţei timp de 44 de ani, până la moartea sa, în 2014.

Îi mulţumesc mult pentru faptul că m-a luat de nevastă şi că m-a adus aici, în mijlocul dumneavastră, unde am păşit în grădina raiului”, a declarat, de altfel, pe scenă Draga Olteanu Matei, mulţumind şi publicului care a umplut sala de cinema Dacia. “Îi mulţumesc mult pentru faptul că m-a luat de nevastă şi că m-a adus aici, în mijlocul dumneavastră, unde am păşit în grădina raiului”, a declarat, de altfel, pe scenă Draga Olteanu Matei, mulţumind şi publicului care a umplut sala de cinema Dacia.

Draga Olteanu Matei, născută pe 24 octombrie 1933, la Bucureşti, este una dintre cele mai cunoscute actriţe de comedie autohtone, care a avut numeroase roluri pe scena Teatrului Naţional Bucureşti, dar şi în multe filme şi producţii de televiziune.

Absolventă a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale”, în 1956, ea a debutat în acelaşi an în piesa “Ziariştii” de Alexandru Mirodan.

Printre rolurile sale din teatru se numără cele din “Coana Chiriţa”, după Vasile Alecsandri, “Gaiţele”, de Alexandru Kiriţescu (1977), “Domnişoara Nastasia”, de G.M. Zamfirescu, “Azilul de noapte”, de Maxim Gorki, “Crimă pentru pământ”, după Dinu Săraru. Totodată, Draga Olteanu Matei a avut o bogată carieră în televiziune, unde a avut apariţii memorabile în programele de varietăţi şi Revelion, dar a făcut şi un cuplu memorabil alături de Amza Pellea în numeroase spectacole TV şi în comedia “Nea Marin miliardar”.

A mai jucat în filme precum “Faimosul Paparazzo” (1999), “Chiriţa în Iaşi” (1987), “Coana Chiriţa” (1986), “Promisiuni” (1985), “Căsătorie cu repetiţie” (1985), “Buletin de Bucureşti” (1982), “Dumbrava minunată” (1980), “Un om în londen” (1978), “Avaria” (1978), “Iarna bobocilor” (1977), “Ultima noapte a singurătăţii” (1976), “Patima” (1975) “Pistruiatul” (1973) etc.

După ce s-a pensionat, în 2007, actriţa s-a retras la Piatra Neamţ, unde a înfiinţat compania Teatrul Vostru.

În 2010, Draga Olteanu Matei a primit premiul Gopo pentru întreaga carieră.

Printre altele, a mai primit premiul UNITER pentru întreaga activitate, în 2004, dar şi premiul TVR şi PTWB (Prime Time World Broadcast) pentru cea mai iubită actriţă, în 2003, precum şi o stea pe Aleea Celebrităţilor din Bucureşti.