Două explozii succesive la o stație GPL din județul Dâmbovița

Getting your Trinity Audio player ready...

O explozie a avut loc, sâmbătă, la o staţie GPL din Crevedia, judeţul Dâmboviţa, fiind urmată de un incendiu. Traficul pe DN 1A este blocat complet. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie şi a fost emis mesaj Ro-Alert. Efectivele de intervenţie au fost suplimentate.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că dacă nu vor fi locuri în spitalele specializate pentru arşi, victimele vor fi transferate în străinătate sau la alte spitale de mari arşi din ţară. Ministerul Sănătăţii anunţă un deces şi şapte persoane rănite. Ulterior, a avut loc o nouă deflagraţie, fiind răniţi 26 de pompieri.

O a doua explozie – una mult mai puternică decât prima – a avut loc sâmbătă seara la Crevedia, la stația GPL unde numeroase echipaje de pompieri încercau deja să stingă incendiul pornit de la prima deflagrație. O echipă Euronews România era chiar aproape de locul puternicei deflagrații și a surprins pe camera momentul.

Imaginile needitate publicate de Euronews România arată exact momentul exploziei de la mică distanță și panica ce a urmat în clipele imediat următoare, timp în care întreaga zonă a fost complet iluminată de flăcările care se înălțau.

În urmă acestei puternice deflagrații cel puțin 26 pompieri au avut nevoie de îngrijiri medicale pentru arsuri la nivelul feței. Dintre aceștia unul singur a avut nevoie să fie intubat la fața locului.

ATENȚIE! Imagini cu un puternic impact emoțional:

Ministerul Sănătăţii (MS) a transmis, sâmbătă noapte, că 46 de pacienţi sunt internaţi în urma exploziilor de la o staţie GPL din Crevedia, opt dintre aceştia fiind intubaţi, şi precizează că mecanismul european va fi folosit pentru toţi cei intubaţi în primul rând.

Potrivit MS, la Spitalul Bagdasar sunt 11 pacienţi (3 intubaţi), la Universitar – 4 pacienţi, la Spitalul de Arşi – 4 pacienti (1 intubat), la Spitalul Floreasca – 27 de pacienţi (4 intubaţi).

”Mecanismul european va fi folosit pentru toţi cei intubaţi în primul rând”, a transmis sursa citată.

Actualizare: Care este cauza accidentului

La data de 26.08.2023, în jurul orei 18.50, politiștii din DB au fost sesizați, prin S.N.U.A.U 112, cu privire la faptul că, la o stație GPL din comuna Crevedia, pe DN 1 A, a avut loc o explozie.

Din informațiile obținute de stiripesurse.ro, în locul unde a avut loc explozia se efectua o operațiune de încarcare a cisternelor de gaz, iar deflagrația a fost provocată de neatenția unui angajat care se ocupa de manevrarea furtunelor.