Două concerte Clasic e fantastic. Cum să înţelegem muzica, în luna noiembrie

Duminică, 19 noiembrie, vor avea loc, la Ateneul Român, două concerte din seria “Cum să înţelegem muzica”. Pentru a doua oară oaspeţi ai proiectului (prima oară a fost în mai 2012), instrumentiştii din formaţia arădeană Lupus Dacus revin cu bucurie la Bucureşti pentru un nou concert educativ.

Concertele, O călătorie înapoi în timp, cu formaţia Lupus Dacus, vor avea loc duminică, 19 noiembrie, de la orele 10.00 şi 12.30, la Ateneul Român, fiind organizate de Filarmonica « George Enescu” şi Asociaţia „Clasic e fantastic”.

Interpretul Andrei Moţ. care cântă la toaca, djembe, darbuka, chimes, rainstick, tobe, îşi aminteşte: “Povestea noastră, învăluită în muzici medievale vechi de secole, începe acum 15 ani. Era 1 iulie 2002, o seară călduroasă de vară când Lupus Dacus concerta pentru prima dată (pe atunci ne numeam Grafic). “Vinovat” principal este prof. Marcel Sâpcu, profesor de clarinet la Colegiul de Arte “Sabin Drăgoi” din Arad, un muzician extraordinar provenit dintr-o familie de muzicieni, omul care cântă la atât de multe instrumente de suflat, că unora nici nu le ştiu numele.