- Autoritatea de concurență din Marea Britanie acuză Google de tactici anticoncurențiale pe piața de publicitate
- Progrese semnificative în înțelegerea depresiei
- Salvarea pădurilor presupune mai mult decât a planta copaci
- Sérgio Mendes, legenda braziliană a bossa nova, a murit la vârsta de 83 de ani
- Cel mai rapid supercomputer din lume își depășește limitele
Dosar penal după ce medicii de la Spitalul din Drobeta-Turnu Severin au refuzat internarea unui bolnav de coronavirus
Polițiștii s-au sesizat din oficiu și au deschis dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, după ce medicii de la Spitalul din Drobeta-Turnu Severin au refuzat internarea unui pacient confirmat cu coronavirus.
Polițiștii s-au sesizat din oficiu în acest caz după ce au urmărit mai multe reportaje prezentate de presă și pe rețelele de socializare.
În 24 martie, pacientul a fost transportat, cu ambulanţa, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin-Secţia Boli Infecţioase, întrucât avea deficiențe respiratorii majore.
În urma consultului de specialitate s-a decis să nu fie internat, fiind îndrumat să se deplaseze la domiciliu şi i s-a recomandat tratament medicamentos.
Două zile mai târziu, pacientul a chemat ambulanța din nou pentru că starea de sănătate i s-a agravat.
A fost dus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin-Secţia Boli Infecţioase, de unde a fost retrimis la Secţia UPU. A fost testat pentru COVID-19, rezultatul fiind pozitiv, motiv pentru care a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova.
În 29 martie, anchetatorii de la Poliția Drobeta-Turnu Severin-Biroul de Investigații Criminale au dispus începerea urmăririi penale în cauză cu privire la săvârșirea infracțiunii de ”zădărnicire a combaterii bolilor”, prevăzută de art. 352 alineatul 1 din Codul penal.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a atras atenţia medicilor, duminică seară, că nu pot refuza pacienți la internare, pe motiv că nu au fost testați pentru Covid-19, iar refuzul internării intră sub incidenţa legii penale. Personalul medical trebuie să se protejeze corespunzător, a spus șeful DSU. El a anunțat că a emis un ordin în acest sens, după ce au existat mai multe asemenea situaţii de refuz. Ordinul prevede totodată că personalul sanitar nu poate refuza detaşarea la alte spitale.