Dorina Lazăr a câştigat procesul cu Gabriela Firea, care a demis-o din fruntea Teatrului Odeon în urmă cu doi ani
Actriţa Dorina Lazăr, care a fost demisă din funcţia de directoarea a Teatrului Odeon din Bucureşti printr-o decizie neaşteptată în luna august 2017, a câştigat procesul împotriva Primăriei Capitalei.
În vara anului 2017, Dorina Lazăr a fost concediată de la conducerea Teatrului Odeon, fără a i se oferi o explicaţie oficială. Actriţa a fost destituită după o vizită a Corpului de Control al Primarului General (Teatrul Odeon se află în subordinea Primăriei Municipiului Bucureşti) la doar câteva zile după ce era reconfirmată ca manager.
Dorina Lazăr lucra la Odeon din anul 1969, iar din 2003 şi până acum în 2017 a condus acest teatru. În prezent, managerul Teatrului Odeon este actorul Cristian Şofron. Într-un comunicat de presă al Primăriei Capitalei la acea vreme, decizia era motivată pe baza „mai mulor nereguli grave descoperite“: „Corpul de Control al primarului general Gabriela Firea a descoperit mai multe nereguli grave privind asigurarea, gestionarea şi administrarea bugetului şi patrimoniului instituţiei la Teatrul Odeon, acesta stând la baza încetării contractului de management al directorului teatrului, Dorina Lazar“.
Actriţa a acţionat, însă, în instanţă decizia şi a câştigat procesul pe fond cu Primăria Capitalei, instanţa anulând Dispoziţia nr. 1181 din 24.08 a Primarului Municipiului Bucureşti, precum şi raportul Corpului de control, potrivit libertatea.ro. Firea trebuie să plătească daune morale în valoare de 1 leu În urma procesului, Tribunalul Bucureşti a decis: „Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Municipiul Bucureşti. Admite acţiunea. Anulează Dispoziţia nr. 1181/24.08.2017 a Primarului Mun. Bucureşti şi raportul de control nr.222/23.05.2017. Obligă pârâta la plata către reclamantă de daune morale în cuantum de 1 leu“.
Dacă decizia va rămâne definitivă în urma unui eventual recurs, fosta directoare a Teatrului Odeon ar urma să-şi încaseze retroactiv sumele datorate de Primărie după demitere şi până în prezent. Contactată de Libertatea.ro, Dorina Lazăr a spus că nu ştie dacă va reveni în funcţia din care a fost abuziv distituită şi care i-a afectat profund imaginea. Dar, potrivit actriţei, „Cred că am să păstrez în ramă decizia şi leul ăla dacă o să câştig!“.