- Fostul președinte al SUA, Jimmy Carter, a murit la vârsta de 100 de ani
- Stonehenge: Misterele unui monument antic și descoperirile recente ale arheologilor
- Reacție fermă a MAE după gestul provocator al ambasadorului Ungariei la NATO
- Guvernul a pus în dezbatere publică Proiectul Ordonanței Trenuleț
- Georgia: Mihail Kavelașvili devine președinte într-un context tensionat
Donald Trump amenință Twitter și Facebook că le va închide
Președintele american Donald Trump a amenințat miercuri că va impune norme de reglementare sau va închide companiile de social media, după ce Twitter a afișat în premieră avertismentul potrivit căruia utilizatorii rețelei sociale erau rugați să verfice faptele descrise de liderul de la Casa Albă într-o serie de postări legate de alegerile prezidențiale și votul prin corespondență.
Fără a oferi probe, Trump a reluat acuzațiile de partizanat politic la adresa platformelor respective, afirmând, tot pe twitter, că ”republicanii simt că vocile conservatoare sunt reduse la tăcere pe aceste rețele sociale”. ”Vom impune reglementări stricte sau le vom închide, înainte ca acest lucru să se întâmple”, a scris liderul de la Casa Albă, într-o nouă postare pe rețeaua socială pe care o utilizează intens, stârnind adesea numeroase controverse sau critici la adresa mesajelor pe care le publică pentru a-și ataca adversarii politici sau presa, pe care o denumește adesea ”fake news” media sau ”inamicul public numărul 1”.