- Cum să prepari cea mai sănătoasă cafea
- În ciuda interdicției, Italia pregătește terenul pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare
- Gigi Becali, pe listele AUR la alegerile parlamentare
- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
Domingo Hindoyan este noul dirijor șef al Filarmonicii din Liverpool
Domingo Hindoyan este noul dirijor șef al Orchestrei regale a Filarmonicii din Liverpool. Artistul venezuelean îi urmează în această funcție lui Vasily Petrenko, începând cu stagiunea 2021/2022.
Petrenko a colaborat cu orchestra din Liverpool încă din anul 2006, când a devenit cel mai tânăr șef de orchestră din istoria ansamblului – avea 29 de ani. Începând cu stagiunea viitoare el va conduce Royal Philharmonic Orchestra din Londra, în calitate de director muzical.
Domingo Hindoyan este, de asemenea, dirijor invitat principal al Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii Poloneze. Format în El Sistema în Venezuela, Hindoyan este la bază violonist. În anul 2013 el a devenit asistentul lui Daniel Barenboim la Deutsche Staatsoper din Berlin. La Liverpool Hindoyan urmează să dirijeze, în luna octombrie a acestui an, opusuri de Vaughan Williams, Kodály, Ravel și Bartók.