- Casa din Home Alone a fost vândută chiar în preajma sărbătorilor
- Marcel Ciolacu explică zborurile private: „Am plătit din banii mei personali, nu din bani publici”
- Crăciunul: Istorie, Tradiții și Semnificații Profunde
- Nicușor Dan: „Să facem ce știm că trebuia făcut de 35 de ani”
- Atac masiv asupra Ucrainei în ziua de Crăciun
Doi polițiști din Pitești arestați după ce bărbatul pe care-l imobilizau a murit în timpul intervenției
Tribunalul Argeş a dispus, luni, arestarea preventivă a celor doi agenţi de poliţie din Piteşti reţinuţi pentru purtare abuzivă şi lovituri cauzatoare de moarte în cazul bărbatului care a decedat în timp ce era evacuat de pe o terasă.
Instanţa a admis propunerea procurorilor şi a decis arestarea preventivă a inculpaţilor pentru o perioadă de 30 de zile.
Hotărârea Tribunalului Argeş este executorie, dar nu este definitivă, putând fi contestată la Curtea de Apel Piteşti.
Cei doi poliţişti au fost reţinuţi duminică, fiind cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de purtare abuzivă şi loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
Moartea bărbatului care a decedat în timp ce era evacuat de poliţişti de pe o terasă din municipiul Piteşti a fost una violentă, survenită în urma unui politraumatism, iar cauza imediată de deces a fost asfixia mecanică, a declarat, duminică, şeful Serviciului de Medicină Legală Argeş, doctorul Dan Manu, care a prezentat rezultatele preliminare ale autopsiei.
„Am constatat că moartea a fost violentă, survenită în urma unui politraumatism, iar cauza imediată de deces a fost asfixia mecanică, iar ca mecanism generator a fost comprimarea părţilor moi ale gâtului şi ale toracelui”, a precizat Dan Manu.
În urma evenimentului de vineri, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă şi ucidere din culpă, iar cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş.
Un bărbat a intrat în stop cardio-respirator şi a decedat, vineri, în timp ce era evacuat de poliţişti de pe o terasă din municipiul Piteşti, unde izbucnise un incendiu