DESPRE DIRECTORI, PREȘEDINȚI, DEMISII ȘI ALTELE ÎN FESTIVAL

Autor: Anca Florea
15 septembrie 2015

În plin Festival „Enescu”, pe lângă evenimentele muzicale în general extrem de ofertante, se fac auzite și aspecte care, ieșind „din culise”, devin subiecte tocmai bune de comentat și (răs)tălmăcit în funcție de opinia sau opțiunea fiecăruia. Văzând și ascultând… diverse, fără voie am rememorat câte ceva din istoria edițiilor din ultimele două decenii, desigur raportat (și) la afirmațiile directorului artistic Ioan Holender, fie pe scena sălii Palatului, fie în numeroase interviuri și articole. Și mi-am amintit că, din 1995, toți cei care au ocupat o funcție similară au fost dirijori, dar Mihai Brediceanu – care, prin relațiile sale de o viață, a reușit să ofere o „paradă a marilor orchestre și a marilor dirijori” – nu a apărut la pupitru, tocmai pentru a nu se considera că… se auto-programează; apoi a declarat că „a fost frumos dar… ajunge” și s-a retras discret. Pentru 1998, funcția de director artistic a fost preluată de dirijorul Cristian Mandeal, dar prin schimbări-răsturnări-modificări l-a înlocuit… dirijorul Lawrence Foster, recomandat în primul rând de promovarea creației enesciene în lume; în festival a adus ansamblurile din Spania sau din Monte Carlo pe care le conducea, pe lângă altele importante din lume, i s-a reproșat că a dirijat 4 concerte, a început să lucreze la programul pentru 2001 dar… în vara lui 2000 a anunțat că demisionează din motive organizatorice, așa încât a fost înlocuit „din mers” de… Cristian Mandeal, care rămas și în 2003, incluzând, la rândul său, în „desfășurător”, și orchestre la care era dirijor permanent, precum cea din Halle, pe lângă cele contactate (și contractate) ca de obicei de către ARTEXIM. Dar niciunul nu știu să fi contat pe faptul că ulterior va fi invitat în stagiunea marilor ansambluri cuprinse în festival… Și niciunul nu s-a gândit vreo clipă că trebuie să recomande un succesor – știau că funcția nu e „moștenire de familie” și că „titularul” este ales de către organizatori…

Pe de altă parte, în 1998 s-a dorit ca, simbolic, Yehudi Menuhin să devină președinte onorific, singura sa contribuție concretă fiind apariția la pupitrul Orchestrei Festivalului din Budapesta, cu care colabora de multă vreme. În 2001, funcția onorifică i-a revenit compozitorului Roman Vlad, care a rămas o prezență discretă și elegantă, așa cum era firesc pentru statutul său… onorific. Dar în 2003, „postul” i s-a oferit lui Ioan Holender, directorul Staatsoper Viena, care a acceptat cu condiția implicării efective în structura festivalului, afirmând că nu poate „patrona” o manifestare în care nu știe ce se petrece sau poate nu este de acord cu anumite aspecte. Și astfel, consecința logică a fost numirea sa, la ediția 2005, ca director artistic, aniversând împlinirea vârstei de 70 de ani în această postură, bazându-se în continuare pe organizarea și coordonarea asigurată de ARTEXIM; iar la final, a declarat, în interviul publicat de Silviu Mihai în „Evenimentul zilei” din 9 septembrie, că „se va retrage de la ediția următoare. (…) Directorul Operei din Viena a refuzat să dea explicații cu privire la motivul deciziei sale. ‘Fac ultima dată, sper, festivalul acesta. Să mai facă și alții’.” Dar spre deosebire de predecesori – deși, referindu-se la finalul directoratului său la Opera vieneză, îmi spunea, în interviul apărut, în martie 2010, în „România liberă”, că „în România toată lumea îşi dă demisia şi apoi se răzgândeşte, dar în ce mă priveşte, hotărârea e definitivă” -, a continuat să fie director artistic al următoarelor ediții, până în 2015. Desigur, mulți își aminteau că înaintea unui concert la Palat, a subliniat faptul că „aveți un om aici – Mihai Constantinescu – directorul ARTEXIM, pe care ar trebui să-l îmbrăcați în aur”, pentru că face posibilă concretizarea festivalului. În treacăt fie spus, ansamblul Staatsoper și Ioan Holender au fost invitați, în ediția 2001, de către… ARTEXIM!… Ca și Scala din Milano de altfel, ca și multe altele… Și totul părea minunat… Se zvonea că ediția 2013 va fi ultima din „cariera” sa de director artistic dar, după cum notam în cronica semnată, atunci, în „Observator cultural”, la finalul excepționalului Requiem verdian dirijat de Antonio Papano, „pe fondul ovaţiilor adresate minunaţilor oaspeţi italieni, Ioan Holender a apărut pe scenă anunţându-ne că ‘a fost rugat’ şi ‘a fost împuternicit’ de primul ministru să păstreze funcţia şi pentru ediţia 2015. (…) Ei bine, va sărbători atunci 80 de ani şi un deceniu în fruntea festivalului – în fond, la Staastoper Viena a fost director 19 ani…”

Și Brediceanu visa la o nouă sală de concerte, ba chiar făcuse o machetă, stabilise și amplasamentul… Apoi ni s-a tot promis că se va construi anul acesta dar… nici vorbă de așa ceva. Sigur că lipsa ei l-a nemulțumit constant pe Ioan Holender, fiind unul dintre argumentele în favoarea renunțării la directorat, pe lângă paharele de plastic, fetele care dau flori etc., menționate în articolul său din „Dilema veche” nr. 583 din 16-22 aprilie 2015, subliniind că „după cele 6 ediţii desfăşurate în ultimii 12 (!) ani, voi renunţa la conducerea Festivalului şi Concursului ce poartă numele marelui George Enescu.” Iar în vară, cei mulți care au urmărit pe Internet transmisiunea în direct a finalei „Operalia” de la Covent Garden (se poate revedea pe site-uri), l-au auzit pe Placido Domingo anunțându-l ca membru în juriu, prezentat doar consilier artistic la Metropolitan, spre deosebire de anii trecuți, când era recomandat și ca director artistic al Festivalului; deci o nouă confirmare oficială a retragerii sale încă din iulie, dar bănuiesc că a revenit asupra deciziei, pentru că în 3 septembrie, la sala Palatului, a apărut pe scenă în acea calitate, rostind un cuvânt de rămas bun la încheierea mandatului, declarând apoi, în interviul apărut în „Jurnal de festival”, că „am venit cu bucurie şi plec cu plăcere”…

M-am gândit la cei care au avut acea funcție anterior și care, toți, erau dirijori, pentru că acum, Ioan Holender a afirmat, în interviul de la TVR din 6 septembrie, dar și în dialogul cu Monica Andronescu pentru articolul postat pe adevarul.ro din 4 septembrie, că, după cum nota autoarea, „este foarte îngrijorat în privinţa viitorului festivalului, iar numele încă neconfirmat la nivel oficial al dirijorului rus Vladimir Jurowski, care ar trebui să-i fie succesor, i se pare o alegere neinspirată, pentru că-şi va urmări doar interesele propriei cariere. (…) N-are niciun fel de justificare de a alcătui programul unui festival. (…) Trebuie să fie cineva care să cunoscă literatura muzicală, să aibă o experienţă de a alcătui programe, pe care Jurowski n-o are. Să cunoască impedimentele enorme pe care le avem prin Sala asta nenorocită a Palatului.” L-am aplaudat însă cu toții pe Jurowski, în ediția 2013, în Simfonia nr. 3 Enescu, la pupitrul celebrei Filarmonici londoneze (al cărei dirijor principal și director artistic este demult) chiar la sala Palatului, pe care deci o știe „din interior”, ca interpret, cu toate dezavantajele ei. Și îmi imaginez că, în calitatea sa de președinte al vestitului Festival de la Glyndebourne și director artistic al LPO, a dobândit ceva experiență în alcătuirea unor programe demne de o asemenea manifestare. Oricum, încă din comunicatul de presă din 16 martie se preciza că Jurowski „va fi director artistic și președinte de onoare al Festivalului internațional ‘George Enescu’, începând cu ediția 2017 și continuând cu următoarele 3 ediții”, detalii regăsite și în scrisoarea oficială trimisă către Președintele României, Klaus Johannis, în 17 martie, semnată de organizatorul Festivalului, Mihai Constantinescu, director general ARTEXIM. Se știa deci de luni bune, nu mai poate fi vorba despre zvonuri… Iar faptul că Jurowski dirijează curent în mari teatre lirice ale lumii și este invitat constant la pupitrul unor orchestre de elită (dovedind, totuși, „cunoașterea literaturii muzicale”), fără a mai vorbi despre atracția sa declarată către muzica lui Enescu – prezentând, în 7 februarie 2015, la Royal Albert Hall, de asemenea cu Filarmonica din Londra, acea monumentală Simfonie enesciană, pregătind, pentru deschiderea ediției 2017 a Festivalului de la București, opera Oedip în versiune de concert, urmând a fi reluată și în Festivalul BBC Proms -, constituie, bănuiesc, argumente în favoarea alegerii sale ca director.

În ce privește faptul că prezentarea în concert a capodoperei lirice enesciene ar fi „o jignire imensă”, oricine își amintește că, în seara inaugurală a ediției XIV din 1998, Foster a dirijat Oedip în concert, colaborând cu Orchestra Naţională a Franţei, în rolul principal Monte Pederson (care interpretase personajul și în premiera de la Staatsoper, în mai 1997), versiune aplaudată chiar de către Ioan Holender. Și apoi, în 2001, ansamblul Operei vieneze a obținut un succes fuminant cu… Salomea de Straus în concert – desigur, o inspirată idee a directorului Ioan Holender care, chiar pentru aceste zile, a propus în festival operele Wozzeck de Berg și Elektra de Strauss tot în formă concertantă. De altfel, în trecuta ediție, a dorit enorm să prezinte Tetralogia wagneriană… în concert și tot la Palat, realizare de asemenea de neuitat. Pe de altă parte, nu a considerat un sacrilegiu faptul că, în ediția 2007, Oedip a lipsit cu desăvârșire din program, el însuși afirmând, în conferința de presă, că „nu ar fi nicio nenorocire”. Culmea ironiei, exact acum, pentru prima oară spectacolele Operei Naționale cu Oedip sunt cuprinse doar la secțiunea „alte evenimente”, nefericit plasate simultan cu serile superbelor orchestre din Liverpool sau Amsterdam…

De două decenii se știe bine că ARTEXIM structurează programul fiecărei ediții, desigur reflectând și opțiunile directorilor, ținând seama și de posibilitatea artiștilor de a onora invitația, un exemplu concludent în privința tenacității de care organizatorii au dat dovadă în dorința de a aduce la București cele mai importante ansambluri, cu renumiți dirijori, fiind cei peste 15 ani de negocieri purtate cu Filarmonica din Berlin, ovaționată acum, în fine, în festival, cu uimitorul Simon Rattle la pupitru; despre aceste demersuri se știe și la cel mai înalt nivel, s-a precizat și în conferințe de presă de-a lungul anilor, deci… este o realitate. Iar cea mai bună dovadă a faptului că la ARTEXIM se „naște” fiecare nouă ediție cu mult timp înainte, este structura deja existentă pentru 2017, pe care, din câte am citit, o cunoaște și noul-viitor director Vladimir Jurowski, dorind, ca și Ioan Holender de altfel, cât mai multă muzică de secol XX în concerte. Răsfoind programul-cadru, regăsim și marile orchestre și ansambluri așteptate de public oricând cu nerăbdare, precum Filarmonica din Munchen dirijată de Valeri Gergiev, ansamblul Scalei din Milano cu Riccardo Chailly la pupitru (pentru prima oară invitat la noi), Santa Cecilia cu Antonio Papano, Orchestra Națională a Franței din nou cu Christoph Eschenbach, Filarmonica din Londra sub bagheta lui Vladimir Jurowski, Filarmonica Regală londoneză cu Charles Dutoit – soliști pianista Martha Argerich și violonistul Peter Zimmermann – sau Filarmonica din Israel condusă, ca și la actuala ediție, ca și altădată, de către Zubin Mehta, Concertgebouw Amsterdam cu Daniele Gati sau Orchestra Națională a Rusiei cu Mihail Pletnev; dar sunt și noutăți de marcă – pianistul Lang Lang, baritonul Thomas Hampson sau tenorul Jonas Kaufman -, pe lângă Muzicienii de la Luvru sub conducerea lui Mark Minkowski în… opera mozartiană Cosi fan tutte, St. Martin in the Fields și îndrăgitului violonist Josua Bell, Jordi Saval și ansamblul său minunat, revenind Anne Sophie Mutter sau Maxim Vengerov sau Leonidas Kavakos sau…

S-a anunțat că Zubin Mehta va fi președinte onorific al ediției 2017 – bănuiesc că (nici el) nu poate fi „suspectat” că a acceptat această poziție… ca „rampă de lansare”… Oricum va dirija, din nou, două concerte. Și fără voie mi-am amintit (și) că, în urmă cu un deceniu, în cadrul celebrului Maggio Musicale Fiorentino al cărui director artistic a fost mulți ani, a condus, în două luni, 17 concerte și spectacole (l-am urmărit în 4 seri consecutiv) – și nimeni nu a considerat că astfel își face interesele…

Mi s-a spus că… „nu e bine”, dar conform comunicatelor, Vladimir Jurowski va fi director artistic, deci vom avea doi dirijori de anvergură, din generații diferite, în fruntea Festivalului „Enescu”, ceea ce va asigura un plus de „vizbilitate” manifestărilor pe plan internațional – dacă s-ar fi optat, spre exemplu, pentru un compozitor autohton, s-ar fi priceput „mai bine” să alcătuiască programe și să relaționeze cu artiști din lumea largă? Eu doar mă întreb, îmi amintesc, citesc și ascult păreri, pun „cap la cap”… diverse, ca oricare trăitor al evenimentelor de ieri și de azi, încercând să înțeleg…

ANCA FLOREA